You can make the difference

Iti ascund ceva...

2011-10-26T05:15:00.000-07:00

Iarta-ma ca te-am rostogolit....:)

Error!

2011-09-10T08:37:00.000-07:00

Cateodata crezi ca unele lucruri sunt mai importante decat tine.GRESIT!

Achivements

2011-08-28T17:36:00.001-07:00

Ajungi in punctul in care iti dai seama ca oamenii nu mai cred in tine. Atunci e nasol. Punct.

Limba noastra-i o comoara...

2011-08-11T13:57:00.000-07:00

Nu cuvinte. Da-i cu ochiu`!

A: hey >.>
A: cine esti ? xD
aditzu Adrian: hy sal wn acmyrator secret w cf?
A: bafta...
aditzu Adrian: hy da nu vrey sa may vb cw mn?
A: 1. nu mi-ai raspuns la intrebare
si
2. cred ca limba romana e mai utila ^ ^
aditzu Adrian: lasa myjtow ca nu tyne oare cn as pwtea fy decat un bayat ce nu antelegy am scrys romanejte ce vrey sa aty desenez?
A: las-o balta
aditzu Adrian: bay nune ce zycy lasdy nr taw?
A: nu chiar
aditzu Adrian: al poty scrye
A: nu pot, ma doare mana ;;)
aditzu Adrian: ancearca sy vey reusyy
A: nu am de gand
aditzu Adrian: dc?
A: de fericire
aditzu Adrian: lasa caterynca sy scryel
A: si daca nu ?
aditzu Adrian: hy neata cf al day sau nu?
A: poate cand nu o sa mai vorbesti in sumeriana
aditzu Adrian: asa crezy?
A: ce anume sa cred?
aditzu Adrian: ca vb an xxxxx
A: in...?
aditzu Adrian: may ejtyy?
A: nu, nu sunt..cred ca e evident ca da deodata ce sunt aici
A:
aditzu Adrian: mmayne seara es an seasons dc e ceva ne ved pe acolo ce zycy?
A: nu, multumesc, nu imi plac cluburile
aditzu Adrian: da la e bere pwtem ejyyy?
A: de ce as iesi cu tine? daca gesesti un motiv nu esti un caz tocmai pierdut
aditzu Adrian: da oare dc ya gandejte......
aditzu Adrian has signed out.

MasterChef Romania

2011-08-05T05:15:00.000-07:00

De cateva zile, ma tot uit la niste emisiuni de gatit foarte interesante numite MasterChef. Pentru a fi clari de la inceput, eu nu am nici cea mai mica tangenta cu bucataria. Singurele chestii pe care stiu sa le gatesc si nu sunt 100% sigura ca nu le ard, sunt cartofii prajiti si ochiurile :). Revenind...Emisiunile astea sunt foarte catchy. Initial m-am uitat mai mult fiind fortata de imprejurari, dar apoi a adevenit addictive. N-are sens sa ma apuc acum sa explict toate influentele pe care le-a avut asupra mea incepand de la vise cu mancare care zboara, cu Chef Ramsey care imi arunca mancare in cap, pana la initiativa mea de a ma apuca de gatit.
Sa nu ma intelegeti gresit! Nu m-am apucat de facut fripturi in sange combinate si cine stie ce sosuri. NU. Tot ce am avut de facut a fost sa pun in tigaie niste snitele congelate pe care trebuia doar sa le pazesc! Si le-am paziiiiiit! Mi-e groaza sa descriu ce a iesit asa ca am sa postez poza...:D
Enjoy!

1

2011-08-02T08:29:00.000-07:00

-Maine vii?
-Incerc. Am cursuri de inot de la 2 si nu stiu daca ajung.
-Bine, atunci ne vedem vineri. O seara placuta!
-O seara placuta? Asa te desparti tu de mine? Ia-ma-n brate mai baiete!

O privea timid cum pleaca, apoi se indrepta lenes spre casa unde avea sa-si petreaca seara gandindu-se la ea. Se cunosteau de o luna de zile. Se intalnisera la cursul de sah, iar vederea fetei, a fost un soc pentru baiat. Bruneta, cu ochii caprui, i-a zambit din capatul salii. “Ce cliseu!” se gandea acum Radu la momentul in care stia cu siguranta ca s-a indragostit de Diana.
O iubea in tacere. Desi se legase o prietenie stransa intre ei, nu indraznea sa-i marturiseasca ce simtea. Se temea ca o va pierde…

***

-Maine vii?
-Incerc. Am cursuri de inot de la 2 si nu stiu daca ajung.
-Bine, atunci ne vedem vineri. O seara placuta!
-O seara placuta? Asa te desparti tu de mine? Ia-ma-n brate mai baiete!

“…iar pana vineri imi va fi dor de tine!” ar fi vrut sa spuna Diana atunci cand Radu fastacindu-se dar cu mult drag o imbratisa. Il cunostea de pe 23 februarie. Il intalnise la cursul de sah, si din momentul in care l-a invins prima data, s-a indragostit de zambetul lui revansat. Ii devenise foarte apropiat si deseori ii mai arunca cate o pastila ce-i sugera sentimentele. Observa ca in acele momente Radu ori raspundea evaziv, ori schimba subiectul si rare erau momentele in care ii facea jocul. Dar i se parea atat de natural totul… Si totusi, se temea sa nu-l piarda…

***

-Maine vii?
-Incerc. Am cursuri de inot de la 2 si nu stiu daca ajung.
-Bine, atunci ne vedem vineri. O seara placuta!
-O seara placuta? Asa te desparti tu de mine? Ia-ma-n brate mai baiete!

O discutie atat de formala, si cu atatea intelesuri ascunse in spatele unor cuvinte aparent reci. Se cunoscusera la un curs de sah, si nu le-a luat mult sa se imprieteneasca. Totul a inceput de la revansa pe care i-a cerut-o Radu, Dianei si de la propunerea acesteia de a continua meciul dupa curs, in parc. Odata ajunsi in parc, meciul nu s-a mai terminat caci dezinvolta, Diana a inceput imediat sa-si povesteasca viata si intamplarile. Au descoperit astel ca au prieteni comuni, preocupari comune si nu in ultimul rand ca mergeau la acelasi liceu.
Diana era mai mica, dar nu i se citea varsta pe chip. Avea un aer matur si trebuia sa ii intri bine in gratii ca sa iti arate cum e ea defapt. Radu pe de alta parte, era cel care isi ascundea foarte bine varsta si tot ceea ce simtea. Adevarul e ca nu iti ridica niciun semn de intrebare in ceea ce priveste complexitatea, un om care la trei propozitii mai spune un banc. Asta iubea Diana. Ar fi stat sa-l asculte ore in sir cum povesteste intamplari hazlii, sau spune glume. Nimic nu o putea fascina mai mult decat pofta cu care baiatul radea la propriile sale glume.

-Stii? Se face tarziu…
-Ha! Nici nu mi-am dat seama…aaa…tind sa povestesc cam multe odata ce am pornit. Sper ca nu te-am plictisit.
-Mi-a facut placere sa te ascult. Esti foarte amuzant!
-Asta-s eu, n-am ce sa fac, sunt si inger, sunt si drac!
-Drace! Hai ca ma doare burta din cauza ta. Du-ma acasa ca e noapte.
-Smechero! Era noapte dinainte sa iesim de la curs.
-Dar acum e mai noapte decat la 4. Nu stiu ce fel de ceas ai tu, dar al meu cam arata 12. Asa ca fii un cavaler si du-ma macar pe langa Scoala 15.
-Scoala 15? Dar ce faci acolo?
-In zona aia locuiesc. Ce crezi? Ca sunt paznic de noapte?
-Acolo locuiesc si eu…

Back

2011-04-11T13:34:00.000-07:00

Dar știu că au trecut vreo două eternități de când nu am mai scris. Și stiu de ce și încă nu e bine, dar scriu. Scriu pentru că mi-am dat seama că niciodată nu voi putea să mă refulez mai bine în ceva decât în scris. Ce poate fi mai ușor decât să te ascunzi în spatele unor cuvinte? Nu-ți vede nimeni privirea, zâmbetul fals, sau picătura de lacrimă ce ți se formează în colțul ochiului.
Mi se spune în ultimul timp că sunt lașă. Sau nu lașă. Sau da. În fine...sunt acuzată că mă ascund. Și nu fizic - așa sunt prezentă mai mult ca niciodată - ci psihic. De fapt, eu sunt cea care-mi reproșează cel mai mult chestia asta. Am observat că lipsesc psihic. Lipsesc pshihic din viața mea și evadez în parcul meu din copilărie cu leagănul meu special și al celorlalți copii, cu schela de pe care a căzut jumătate din incintă, cu merișorul de doi metri în care ne consideram campioni dacă reușeam să urcăm până în vârf.
Mi-e dor de copilărie. Mi-e dor de uniforma din școala generală, de gardurile din spatele școlii pe care le săream cu cea mai mare artă și de mine. Mi-e dor de mine copil și deși vreau sa cred că nu m-am schimbat foarte mult, involuntar am făcut-o.
Vreau să mă fac inginer. Dar nu pe viitor. Azi. Vreau să mă fac inginer și să-mi construiesc o mașină a timpului. Inițial cred că m-aș duce în viitor să-mi dau vreo două palme, apoi m-aș duce înapoi în copilărie și m-aș bucura cam de o mie de ori mai mult de ea.
Și-atât.

VIRGIL POPESCU - Mica Crede in tine

Asculta mai multe audio diverse

Există oameni...

2010-11-25T17:17:00.000-08:00

...lângă care nu poți fi trist
...care te fac să te simți mai bine doar pentru că îți zâmbesc
...pe care deși nu îi vezi o lungă perioadă de timp, îți vine să-i îmbrățișezi cu tot atâta dragoste ca și ultima dată
...lângă care orice activitate e plăcută
...fără de care nu-ți imaginezi viața
...pe care ai știut că o să îi ai ca prieteni de când i-ai cunoscut
...care vor râde mereu la glumele tale deși le aud pentru a zecea oară
...care găsesc mereu o modalitate prin care să te facă să zâmbești
...care te cunosc atât de bine, încât știu că singura modalitate prin care te pot face să zâmbești când ești tristă este să-ți spună un banc sec
...cărora este de ajuns să le spui „ai răcit”, iar ei vor ști imediat la care banc te referi
...de care ai să râzi și care vor râde de tine pentru că v-ați speriat cu toții din cauza șarpelui din Harry Potter
...pe care i-ai îmbrațișa toată ziua
...pe care i-ai lua cu tine oriunde în buzunarul de la piept
...pentru care ai face orice, pentru că șii că ar face la rândul lor orice pentru tine
...la care ții pentru că așa simți...

Există oamenii din jurul meu...

Cargo - Aproape de voi

Asculta mai multe audio diverse

Când voi creşte mare...

2010-11-25T06:35:00.000-08:00

...vreau să ajung aşa

Sau aşa...

Suntem femei ce p..ana mea!

2010-11-18T04:41:00.000-08:00

Multe dintre femeile din Ziua de azi Se plâng din ce în ce mai des că nu sunt apreciate, ca trăiesc într-o lume a bărbaţilor care le desconsideră şi nu le apreciază pentru adevărata lor esenţă. Şi cum ar putea bărbaţii să facă asta, cand există AŞA CEVA:

SERIOUSLY???

Nici nu știu...

2010-11-13T03:03:00.001-08:00

Mi-am dat seama că sunt un om de nimic. Sunt un om care nu e în stare să-și arate sentimentele nici măcar față de oamenii care merită. Iar pe acest tip de oameni îi urăsc cel mai mult!!! De ce boala să nu fii în stare să dai un semn, să faci cu mâna, sau pur și simplu să te duci la om și să-i spui „Mă, tu ești important pentru mine!”
Nu. E mult mai simplu să-l lași să aștepte, să se frământe, să-și facă griji. Și asta doar pentru că ești un om de nimic. Ești un om căruia îi pasă numai de el, ești un om care nu știi să oferi înapoi ceea ce primești.
Și te lăudai mai deunăzi că te atașezi ușor de oameni, că nu știi cum să-i copleșești cu afecțiune și că o dai în diverse. Mâncai căcat fetițo, mâncai căcat!!!
Totuși, lucrul cel mai grav este că stai aici, te lamentezi, și nu faci nimic în privința asta. Știi de ce? Nici măcar asta nu știi...

Gary Jules - Mad World

Asculta mai multe audio diverse

Brilliant!

2010-10-27T10:26:00.001-07:00

Concluzie...

2010-10-14T16:09:00.000-07:00

„Șah mat” ai spus...

Tăiați!

2010-10-02T14:05:00.000-07:00

Mă simt atât de departe de ceea ce a fost odată. O senzație ce revine din ce în ce mai des și e din ce în ce mai acută este aceea că stau și îmi privesc viața de undeva de sus. Totul se desfășoară în fața ochilor mei ca un film prost jucat, în care nici măcar regizor nu pot fi.
Mă ții mereu de mână, iar tictac-ul amintirii noastre îmi lovește timpanul în cel mai violent mod. Aș vrea să dau pe „fast forward” ca să se termine odată totul, însă...

lighthouse-You and Me
Asculta mai multe audio diverse

The proposal!

2010-10-01T11:39:00.000-07:00

Ce-i mai duce capu` pe unii...
Ceea ce veți citi în continuare este un mesaj primit de mine pe un sit de socializare foarte cunoscut. Ejoy!

buna, sunt casatorit.. am 29 ani,sunt avocat, foarte bogat, ofer bani pentru sex, sunt foarte generos

Daca te intereseaza propunerea mea lasa-mi te rog un nr de tel si un id de yahoo messenger daca ai

ps. arat bine, nu sunt obsedat nici marlan.. stiu sa ma port cu o femeie

margineanu - ma iubeste femeile
Asculta mai multe audio diverse

Seriously???

2010-09-29T17:53:00.000-07:00

Pe bune?? Ăștia chiar vorbesc serios??

Aștept de mai bine de un milion de ani să înceapă sezonul 11 din CSI Las Vegas și în seara asta, când în sfârșit am reușit să mă bucur că am acces la el, am avut parte de surpriza vieții mele? Știți cine e actor mai nou? Nu? Haideți, e simplu. La el totul se întâmplă peste noapte...
JUSTIN BIEBER fraților, Justin Bieber!!!
Nu cred că pot explica modalitatea în care se manifestă revolta în mine, însă e tarziu, trebuia să spun cuiva, așa că am decis să scriu. Cum papucii mă-sii să joace JB în CSI? E un puști prost, care s-a trezit vedetă peste noapte și cum notorietatea pe care i-a adus-o acest lucru nu e niciodată de ajuns, a descoperit că mai are încă un talent ascuns (dar ascuns bine...) și s-a gandit să se facă puțin actor. Și pe lângă faptul că joacă prost, am o acută senzaâie că o să-l mai vedem noi pe acolo, pentru că se pare că puștiu` e puțin piroman și deși e în închisoare, cu puterile sale miraculoase „beibi, beibi, beibi, uuuuuu”, reușește încă să provoace dezastre în afară.
So, stay tuned because, Justin Bieber will be back!!!

Și uite-l cât de prost joacă!!!

De azi...

2010-09-05T12:51:00.000-07:00

Pentru ultima data am dansat un tango interminabil care a culminat cu ultima picatura de ploaie in parul tau. Nimicul s-a stins si a ramas ca si cum ar fi existat de o eternitate.
Mi-am deschis sufletul si ai intrat discret fara ca eu sa-mi dau seama; iar in momentul in care am realizat asta, era mult prea tarziu.
Mi-e lene sa exist. Mi-e lene sa stau. Mi-e lene sa scriu.
Desi probabil nu ma crezi, mi-ai luat ceva important. Sau nu? Nu stiu.
Lumina se stinge, muzica se opreste, iar tangoul mut se pierde in ecoul nimicului.
De-acum n-o sa te vad trecand...

Beculeee

2010-08-16T08:26:00.001-07:00

Sa mori de ras si de plans in acelasi timp, nu alta..

Bulina

2010-08-14T13:52:00.000-07:00

Stia ca are nevoie de afectiune. Simtea nevoia sa aiba un prieten care-i va fi mereu alaturi. Simtea ca are nevoie de cineva care sa-i fie aproape orice ar fi; de cineva care sa n-o judece cand greseste, de cineva care sa se bucure impreuna cu ea cand ii este bine si sa planga impreuna cu ea cand sufera.
Asa a aparut Bulina-cel mai simpatic motanel vazut vreodata.

Asculta mai multe audio Muzica

...

2010-08-03T14:32:00.000-07:00

Simt nevoia sa scriu. I-am spus mamei azi ca imi simt interiorul trist. A zambit ingaduitor si m-a intrebat: "Pe asta de unde ai mai scos-o?"
M-am gandit mult la tema pe care s-o abordez. Am citit despre suflet. Am citit despre iubire. Am citit despre prietenie.
Si mai scriu si propozitii scurte.

Da. Ma doare sufletul. Am ajuns la concluzia ca cei care spun ca totul se intampla datorita soartei, au dreptate. Am ajuns la concluzia ca nu avem absolut nicio putere asupra vietii noastre. Ne cream singuri aceasta impresie dar e falsa. Deciziile banale pe care le luam, ne afecteaza viata mult prea putin.
Ne trezim dimineata, ne uitam in oglinda si ne gandim "Inca o zi de rahat." De ce? Daca, asa cum multi sustin, avem atata control asupra vietii noastre, de ce nu putem sa schimbam cea mai de rahat zi din viata noastra in una, daca nu geniala, macar normala?
Mi-as dori din tot sufletul meu sa ma pot inchide intr-un glob de sticla. Doar eu si paturica mea pufoasa si mov. Bine...si niste ciocolata. Si poate as lua si noua mea masinuta rosie...
E clar. Oricat as vrea, nu ma pot desprinde de ce mi se intampla. Scriu randuri intregi degeaba. Absolut degeaba. Pot sa plang?
Ce e un suflet? Sufletul te face sa plangi? Sau sufletul e doar trist, si pentru ca el e trsit tu il compatimesti? Sau...nu exista asa ceva?
Si atunci cu ce iubim?
E clar. Nu stiu nimic. Si mai pun si intrebari pe care si copiii de cinci ani le considera idioate.
Vreau liniste...

LATER EDIT:
Mi-a spus mama ca toate se intampla cu un scop in viata asta...

Stres

2010-06-27T12:36:00.000-07:00

Zice lumea din jurul meu că mâine începe Bac-ul. Şi am tot avut tendinţa să nu-i cred.
Iată-mă acum, cu câteva ore înainte de începerea marelui eveniment, stau în faţa calculatorului şi mă gândesc la toate tâmpeniile din lume, numai la ce trebuie nu.
Mâine va fi mai bine...sper.
Tot mâine, în funcţie de subiect, voi reveni cu un post mai lung...:D
Până atunci, Domnul fie cu noi!

Constatare

2010-06-16T11:06:00.001-07:00

Astăzi mi-am dat seama că sunt FOARTE leneşă şi altruistă!

Asculta mai multe audio Muzica

Leapşa II

2010-06-15T11:58:00.000-07:00

Rules:
You
Can
Only
Type
One
Word...

1. Yourself? here

2. Your boyfriend/girlfriend? tall

3. Your hair? red

4. Your mother? female

5. Your father? male

6. Your favorite item? phone

7. Your dream last night? boring

8. Your favorite drink? water

9. Your dream car? BMW

10. The room you’re in? my room

11. Your ex? huh?

12. Your fear? spiders

13. What you want to be in 10 years? me

14. Who you hung out with last night? friendss

15. What You’re Not? perfect

16. Muffins? waffels

17. One of Your Wish List Items? pc

18. Time? 10:04 pm

19. The Last Thing You Did? smiled

20. What You Are Wearing? clothes

21. Your Favorite Weather? cool

22. Your Favorite Book? Colin Falconer - Venom

23. The Last Thing You Ate? gum

24. Your Life? interesting

25. Your Mood? yaaaaay

26. Your body? skip...

27. What are you thinking about right now? nothing

28. Your car? what?

29. What are you doing at the moment? writing

30. Your summer? not

31. What color are your underwear? whaaaat?

32. What is the weather like? rainy

33. When is the last time you laughed? today

34. What is on your tv? dunno...

35. Your world? AWESOME!!!

Leapşa asta am luat-o de pe blogu` lu Teo pt că mi s-a părut drăguţ să încerci să-ţi exprimi gandurile pe o tema într-un singur cuvânt...

Leapşa

2010-06-09T08:59:00.000-07:00

Am găsit pe un site această leapşă şi am decis s-o preiau, şi poate s-o dau mai departe. Aşadar...

SUNT o persoana ciudată

AŞ VREA să pot să ma întorc mereu la momentele frumoase din viaţa mea

PĂSTREZ cele mai frumoase amintiri în suflet

MI-AŞ DORI să-i pot face pe toţi oamenii dragi să zâmbească

NU ÎMI PLACE ipocrizia

MĂ TEM de oameni noi

AUD râsete

ÎMI PARE RĂU când fără să vreau îi rănesc pe cei dragi

ÎMI PLAC prăjiturile diplomat şi ciocolata Milka Dessert

NU SUNT perfectă

CÂNT toată ziua

NICIODATĂ nu-mi aduc aminte să-mi fac patul

RAR am planuri de răzbunare

PLÂNG de fiecare dată când simt nevoia

NU SUNT MULTUMITĂ de cultura mea generală

NU ÎMI PLACE să mi se spună că nu pot face ceva ce eu ştiu sigur că pot

SUNT CONFUZĂ când umblu cu banii

AM NEVOIE de atenţie, afecţiune şi mulţi oameni în jurul meu

AR TREBUI să mă apuc de învăţat pt BAC

Asculta mai multe audio Muzica

N-am învăţat...

2010-06-06T09:31:00.001-07:00

În ultimul timp, deşi nu am avut prea mult timp la dispozitie pentru asta, am început să-mi analizez viaţa. Am început să analizez ce trăiesc, ce simt, ce fac, cum fac şi am ajuns la o ditamai concluzia:
Mă ataşez super-repede de oameni!
Unii spun că asta nu e bine; că unii oameni sunt mai răi decât animalele? Ei, şi? Eu sunt un om şi nu consider că am ajuns chiar până acolo. Îmi plac oamenii. Îmi place să vorbesc cu ei, să-i ascult şi poate să mă indentific cu unele din problemele lor. Nu ştiu cât de tare mă ajută pe mine, ca om, însă ajung uneori la punctul în care uit total de mine şi mă preocupă doar problemele lor.
Nu am mai scris de mult pe blog. M-am gandit la un moment dat să mă las. Oricum mă citeşte doar mama, sor-mea şi incă vreo două-trei persoane. Totuşi, aici simt că e momentul în care eu vorbesc şi alţii ascultă.
Ştiu. Postarea asta nu are niciun sens. Atâte de mult imi place să scriu şi oamenii să creadă că sunt nebună...

Asculta mai multe audio Muzica

Am invatat...

2010-06-02T11:48:00.000-07:00

ANTE-SCRIPTUM: Deşi nu am mai scris de ceva timp, îmi permit să revin cu un tex ce nu-mi apaţine dar care totuşi m-a scos din multe belele depresive.

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta…

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca,tot ce poti face este sa fii o persoana iubita…

Am învaţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtăşesc şi vouă ! Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită. Restul… depinde de ceilalţi. Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese. Am învăţat că durează ani să câştigi încrederea şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi. Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă CI PE CINE AI. Am învăţat că te descurci şi ţi-e folosit farmecul circa 15 minute. După accea, însă, ar fii bine să ştii ceva.
Am învăţat că nu trebiue să să te compari cu ceea ce pot alţii să facă mai bine, ci contează ceea ce poţi să faci tu. Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ce pot să fac eu pentru a rezolva.

Am învăţat că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe.
Am învăţat că trebiue să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi.

Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi.
Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe.
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate.
Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău.
Am învăţat că prietenia adevărată continua să existe chiar şi la distanţă. Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată. Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul. Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten oricum te va răni din când în când, iar tu trebiue să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii ; câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi. Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.

Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea, dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii. Am învăţat că dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc. Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc. Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc şi nu faptele sale.

Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit.
Am învăţat că indiferent de consecinţe cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung departe în viaţă.

Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc.

Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei putea găsi puterea de a-l ajuta.
Am învăţat că scrisul ca şi vorbitul, pot linişti durerile sufleteşti.

Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede…

Am învaţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.

Am învăţat să iubesc ca să pot să fiu iubit.

Octavian Paler - Am învăţat.
Sursa

Palalila

2010-05-08T06:51:00.000-07:00

Mi-am adus aminte de clipu` ăsta, cu nebunii mei...

Vezi mai multe video din Divertisment

Îţi mulţumesc!

2010-05-04T11:01:00.000-07:00

Mi-am confirmat încă odată că sunt oameni în jurul meu pe care mă pot baza orice ar fi. Nu ştiu cum să-i mulţumesc lui Dumnezeu că mi i-a dat alături, dar sper că va veni momentul în care să pot şi eu să-i ajut. Nu ştiu ce să zic mai multe, vreau doar să public următoarea poezie. Nu-mi aparţine, dar mi-a ridicat moralul într-un mare stil!

Pentru tine

Chiar dacă în viaţă o să rămâi singur,
Fără sprijin şi fără ancoră
Să ştii că în lume mai există oameni
Care sunt făcuţi să te ajute!

Să nu uiţi
De cel de Sus,
De tine,
De cel de lângă tine…
Să nu renunţi
La speranţă,
La iubire,
La încrederea în tine…

Să nu crezi
În răutăţile oamenilor,
În cele rele ce te apasă,
În loviturile primite…
Să visezi
La o lume mai bună,
La o iubire pură-fără răutăţi
La o viaţă liberă…

Să iubeşti
Pe cel ce ţi-a făcut bine,
Pe cel ce ţi-a făcut rău,
Pe cel ce trece ca un străin pe lângă tine,
Pe oricine îţi stă în cale…

Să apreciezi
Ceea ce ţi se oferă,
Ceea ce nu ai încă,
Ceea ce este
Şi ceea ce vrei să fie…

La urma urmei
Totul se rezumă la 2 cuvinte
Acceptare şi Iubire
La a trăi viaţa pentru tine ...

Şi nouă ce ne mai rămâne?

2010-04-27T17:13:00.000-07:00

E trecut bine de ora 3 noaptea, iar singurul motiv pentru care eu sunt trează la această oră este nenorocitu` ăla de atestat, pe care trebuie să-l predau vineri şi evident nu e gata încă. Totuşi, am în cap o idee care nu-mi dă pace de azi dimineaţă.Pe voi nu vă enervează oamenii care abuzează? Şi mă refer la aceia care abuzează de o anumită poziţie, statut, privilegiu.
Cei care-mi stau pe creier de o bună perioadă, dar au făcut ca buba să explodeze azi dimineaţă, sunt bătrânii. Nu mă înţelegeţi greşit! Nu am nimic cu ei (majoritatea), însă aceia cărora le place să se complacă în situaţia lor de bătrâni şi singurul loc în care se trezesc să-şi ceară drepturile sunt mijloacele de trasport în comun, sunt de-a dreptul enervanţi.
Nu am nicio problemă în a ceda locul unui bătrân în tramvai. Fac treaba asta din toată inima până la un punct. Acela în care „privilegiatul” se aşază sugestiv în faţa mea şi mă fixează cu privirea. Şi nici nu-i batrân. Mai mult de 50 de ani nu are, dar el deja îşi cere dreptul la un scaun, şi niciodată nu se gândeşte că acel tânăr nesimţit care stă pe scaun poate fi şi el obosit, se poate simţi rău, sau pur şi simplu nu se simte capabil în acel moment să meargă 10 staţii în picioare. Şi nu e numai acel bătrân care se uită la tine, ci şi jumatate din populaţia din tramvai, care te scanează din cap până-n picioare ca să te dea exemplu negativ copilului său care se află în plin proces de dezvoltare educativă.
Şi să spunem ca mă simt până la urmă, şi cedez locul. Evident, primul lucru care îl fac, este să caut cu privirea şi apoi cu mâna, o bară de care să mă ţin/sprijin. Şi mă simt atât de fericită în momentul în care mi-am găsit colţişorul din care sunt sigură că nu mă va mai deranja nimeni până la destinaţie...
Dar nu. La următoarea staţie se mai urcă 20 de persoane dintre care 19 cu o anumită vârstă plină de privilegii. „De data asta nu mai am ce loc pe scaun să cedez. Ia să se mai ridice şi cocalarul ăla de stă pe două scaune...” gandesc. Dar gândesc prost. Nu are nimeni curaj să meargă să-şi ceară dreptul la scaun de la o persoană cu 3 rânduri de ceafă, aşa că bineînţeles, toată lumea se înghesuie să se prindă fix de bara de care tocmai mă îndrăgostisem eu şi de care credeam că nimeni nu mă va despărţi.
Urmează primul semafor. Frână. Bineînţeles că neavând de ce să mă ţin, m-am dezechilibrat şi am avut tendinţa să mă sprijin pe o batrână din faţa mea. MARE GREŞEALĂ!!! A urmat o ploaie de insulte şi ocări asupra mea şi asupra „tinerilor din ziua de azi” care nu mai au niciun pic de respect şi îmbrâncesc bâtrânii în tramvai. JUR că la asta nu mă aşteptam!
La prima staţie am coborât şi mi-am continuat drumul până acasă, pe jos. Dacă ni se cere atâta respect şi o astfel de atitudine, înseamnă că va trebui să renunţămm la TOT doar pentru că suntem tineri. Nu contează ce vrem, simţim, exprimăm, noi trebuie să avem grijă de bărâni, pentru că „cine n-are un bătrân să-şi cumpere!”
Acum, că mi-am expus of-ul despre „bătrânet, mândria ţării”, mă întorc plină de chef(nu) la frumuseţea mea de atestat, sperând să nu mă apuce somnul prea curând. Şi nu uitaţi: Cedaţi locul în tramvai!

Asculta mai multe audio Muzica

Oameni

2010-04-22T11:46:00.000-07:00

Mă mir în fiecare zi de posibilităţile pe care le avem. Ca oameni, avem ocazia de a interacţiona cu persoane din jurul nostru şi de a ne pune amprenta asupra lor, sau a-i lăsa pe ei să ne marcheze pe noi. Mie, personal, mi se întâmplă acest lucru din ce în ce mai des. În ultima vreme încep să mă intreb dacă inima mea este destul de mare pentru a-i păstra pe toţi aceştia...
Mă aflu de doi ani în actualul meu liceu şi mă apropiam de finalul anului şcolar, dezamăgită că aici nu am cunoscut oameni tocmai în regulă. Totuşi, cu ocazia unei deplasări, soarta mi-a scos în cale nişte oameni deosebiţi. Am învăţat că oriunde, dacă vrei, poţi găsi măcar doi, trei oameni cu care merită să-ţi petreci timpul, în care merită să investeşti, în care poţi ajunge să ai încredere.

Dacă mi-s dragi, eu ce să fac? Tulcea ne aşteaptăăăă!

Asculta mai multe audio Film

Mulţumesc!

2010-04-18T14:43:00.000-07:00

Azi după-amiază, am plecat de acasă rânjind, şi am sunat-o pe mama ca să creadă lumea că rânjesc din cauza a ceea ce aud la telefon. Ştiam ce urmează şi nu-mi puteam stăpâni reacţiile. Acum, am ajuns acasă. Sunt fericită, emoţionată, şi în toate felurile în care poate fi un om după ce îşi vede un vis împlinit. Cel mai vechi vis al meu...
Astăzi am văzut-o pe Ada Milea live. Am dat mâna cu ea, am schimbat câteva cuvinte face to face, şi apoi mi-am permis plăcerea de a mă destinde cu muzica ei, live, în Mojo. Fiinţa asta este absolut genială. Nu numai ca este evident sinceră în tot ceea ce face, dar transmite nişte emoţii şi stări atât de puternice, încât aş asculta-o non-stop. Îţi mulţumesc, Ada, pentru că nu încetezi nicioată să ma faci să zâmbesc.

Amintiri

2010-04-17T09:40:00.002-07:00

Se apropie sfârşitul clasei a XII-a, iar pe mine mă năpădesc amintirile...

Sfârşit

2010-03-27T14:02:00.000-07:00

- Domnule, suspiciunile dumneavoastră sunt adevărate. La fel ca şi tatăl dumneavoastră, aveţi otoscleroză. Poate dacă aţi fi venit mai devreme, s-ar fi putut rezolva prin operaţie. Acum e mult prea târziu. Îmi pare rău să vă anunţ însă în maxim trei luni de zile, auzul vă va dispărea complet.
- Ar fi fost aproape imposibil să fie altfel. Atunci când părinţii tăi au o boală ereditară, e de datoria ta s-o preiei, nu-i aşa? Dacă aşa mi-a fost dat...
După ce pufni într-un râs amar şi mai schimbă două vorbe cu doctorul, ieşi din cabinet. Îl chema Radu, avea 25 de ani, şi abia ieşise de pe băncile facultăţii de teatru. Îşi dorise să facă asta de când era mic. Nici nu-şi mai aducea aminte de câte ori dăduse reprezentaţii la întrunirile de familie, colegilor de şcoală, prietenilor. Oriunde se afla el, apărea şi buna dispoziţie. Părinţii săi nu aveau o stare materială foarte bună, aşa că fusese nevoit să muncească din greu pentru a se întreţine la studii în Bucureşti. Deşi era considerat o fire sociabilă, nu avea foarte mulţi prieteni. Şi chiar în acei puţini prieteni pe care-i avea, nu reuşea să aibă încrederea cum avusese în Crina. Draga lui Crina...
Se plimba pe stradă, fără o direcţie anume. Îi răsuna clar în minte ”maxim trei luni”. Ce putea face în trei luni? Îi venea să strige de durere. Dar nici asta nu putea face. Cu două luni de zile în urmă, îi fusese pus diagnosticul de cancer laringian. Totul era în fază incipientă. era tratabil. Iar atunci îi era alături şi Crina să-l îmbărbăteze. Crina, draga lui Crina...
Privirea i se opri asupra unui afiş. în acea seară se juca pentru prima dată o comedie mult aşteptată. Premiera ar fi trebuit să aibă loc în urmă cu o lună, însă actriţa din rolul principal suferise un accident grav şi murise.
Brusc, îşi dădu seama ce are de făcut. Se îndreptă cu pas grăbit spre Mall, de unde îşi cumpără un costum şi pantofi noi. Merse apoi la frizeria la care se tundea încă de pe vremea studenţiei. Intră, îi zâmbi lui tanti Nina, se aşeză pe scaun şi spuse doar:
- Ca deobicei!
La sfârşit, se ridică, mulţumi şi plăti, lăsând cel mai mare bacşiş pe care-l lăsase vreodată.
Ajuns acasă, decise să-şi gătească mâncarea lui preferată. Savură acei cartofi prăjiţi ca şi cum i-ar fi mâncat pentru prima dată. Când termină, strânse masa, făcu ordine, se îmbrăcă şi plecă la teatru. Îşi cumpără trei bilete la lojă, pentru a fi sigur că nu se va aşeza lângă el nimeni care i-ar putea distrage atenţia. Începu piesa.
Totul era de vis. Costumele, decorul, luminile, actorii, totul. Se simţea în al nouălea cer. Era exact locul în care şi-ar fi dorit să ajugă. Lucrul la care visase de când era mic, pentru care luptase atât de mult, pentru care sacrificase totul... Şi nu avea niciodată să ajungă acolo. Nimeni nu va avea ocazia să-l aplaude pe el. Iar el nu va avea ocazia să se bucure de toate astea.
Piesa ajunse la final. Cu paşi lenţi se îndreptă spre casă, unde ştia ce-l aşteaptă. Aceeaşi singurătate, aceleaşi gânduri, aceleaşi amintiri, aceleaşi remuşcâri. Întră în casă şi se îndreptă spre dormitor. În acest timp, îî reveni în minte cum o ceruse pe Crina de soţie, cum ea a acceptat bucuroasă, cum şi-au petrecut prima noapte împreună, şi cum dimineaţă a plecat grabită spre repetiţia generală de la care nu avea să se mai întoarcă. În dormitor, îl aştepta totul exact cum lăsase la plecare. Foarte hotărât, se urcă pe scaun, îşi puse funia în jurul gâtului şi şopti:
- Te iubesc!
Apoi împinse scaunul...

Asculta mai multe audio Muzica

În niciun caz ultima beţie

2010-03-23T17:39:00.001-07:00

În ultimul timp mi se reproşează că sunt un copil prea optimist. Mi se reproşează că trăiesc în globul meu de cristal, separată de orice mi-ar putea face rău. Da` nu-i aşa... Am primit o leapşă de la Corina şi am să mă folosesc de ea să scriu despre beţiile mele din viaţă, care m-au determinat să fiu aşa cum sunt.

Nu sunt un copil alcoolic, însă am început de mică. Se spune că tot ce ţi se intâmplă în viaţă cu forţa se numeşte viol. Se pare totuşi că mie mi-a prins bine. Nu voi folosi nume reale, pentru că nu mi-am luat licenţă de advertiser.

Băutura mea preferată a fost tot timpul prietenia. Deşi nu o găseşti pe orice raft, eu am avut o bună perioadă de timp senzaţia că eu sunt un copil mai special ce poate avea această băutură din plin. PROASTĂ IMPRESIE! Astfel am avut eu parte de prima experienţă alcoolistă.
Eram în clasa a II-a şi eram foarte bună prietenă cu Mihaela. Totul a fost bine şi frumos până când interesele mele nu prea au mai coincis cu cele ale prietenei mele, aşa că m-am imprietenit cu Dana şi usor, usor, mi-am luat distanţă faţă de Mihaela. Poate aici a fost greşeala mea. Poate ar fi trebuit sa prevăd că firea ei răzbunătoare nu va lăsa lucrurile aşa. Poate nu mi-a păsat. Nici măcar nu-mi mai aduc aminte. Tot ce ştiu este că Mihai îşi pierduse cheia de la casă. Toată clasa se mobilizase să caute cheia şi fiecare dintre noi era bucuros de necazul colegului, căci scăpasem de ora plictisitoare de mate. După lungi cautări fără sorţi de izbândă, Mihaela îî sugerează doamnei învăţătoare: ”Şi dacă a furat-o cineva? Nu mai bine ne căutaţi pe toţi în buzunare?” Nici nu vă imaginaţi cam cât de încântată a fost învăţătoarea la auzul acestei idei. Şi l-au controlat pe primul copil, pe a doilea, pe al treilea, al patrulea şi tot aşa până a ajuns la mine. Nu mai treebuie să vă spun că da, cheia era la mine, în buzunarul de la şorţul ală nenorocit. Şi acum mi se face groază când mă gandesc câte umilinţe am suportat în acea zi. Dar povestea nu avea să se termine aici. În scurt timp, mi-am dat seama cine, când şi cum pusese acest lucru la cale şi nu m-am temut să mă duc la învăţătoare şi să-i împărtăşesc părerea mea. Spre marea mea uimire, singura atitudine pe care a luat-o tanti a fost să o întrebe pe Mihaela dacă ea a fost intr-adevăr cea care mi-a pus cheia în buzunar, iar în momentul în care ea a negat, totul s-a întors de zece ori mai urât asupra mea. În aceeaşi zi, cu un tupeu de neimaginat, m-a sunat bunica fetei, care mi-a jurat că vine la şcoală şi mă dă cu capul de tablă şi de pereţi până mi-l face bucăţi, pentru că o amestec pe nepoata ei în minciunile mele. Nu mai ştiu cum s-a terminat totul... Ştiu doar că în anul următor m-am transferat la altă şcoală.

Următoarea ”beţie” s-a întâmplat în clasa a IV-a, când am refuzat o...beţie propriu zisă. Eram în excursie cu clasa, iar colegii mei care aveau 10-11 ani, işi cumpăraseră bere, pe care plănuiau să o deguste seara. Dacă până atunci eram considerată ”aia interesantă de s-a transferat la noi într-a treia”, din acel moment am devenit în viziunea lor o ciudată. Şi aşa am rămas. Niciodată până în clasa a VIII-a, nu am mai făcut parte din gaşca lor. Da` nu-mi pare rău.

În gimnaziu, începusem să umplu pe la săli de interet, să stau pe Mirc, să vorbesc cu tot felul de dezaxaţi. Şi nu-mi spunea nimeni că nu-i bine, pentru că cei ce ştiau faceau acelaşi lucru, iar cei ce ar fi putut să-mi explice cât de periculos este ceea ce fac, nu ştiau.
Totul a început în momentul în care am acceptat sa ma intâlnesc cu George. Eu eram a VII-a, el a VIII-a, şi din două vorbe şi trei citate, m-a păcălit. În momentul în care ne-am întălnit, m-a trecut un fior. Deşi avea nişte ochi de un albastru in care te pierdeai, erau nişte ochi destul de răi. A început să-mi povestească despre părinţii lui care erau divorţaţi, despre fosta prietenă care-şi bătuse joc de el, despre cum are ceva probleme la şcoală, ce să mai? M-a prostit. Totul a decurs bine timp de vreo două săptămâni, până când a aflat mama. Din acel moment am întrerupt orice legătură, însă George nu avea să renunţe aşa uşor. Am aflat ulterior că el era în clasa a VIII-a, însă rămăsese repetent de două ori din cauza notei la purtare. (Nu făcuse nimic grav. Îşi înjunghiase un coleg...) Mult timp m-a căutat la şoală, în incintă, mi-a trimis mail-uri nu tocmai frumoase, dar până la urmă s-a potolit. Cu toate astea, şi acum când îl văd pe stradă, deşi el nu mă mai cunoaşte, mie încă îmi mai bate puţin inima de frică.

Am avut şi eu o beţie de luuuungă durată, din care mi-a fost foarte greu să ies. Toată lumea a încercat toate variantele posibile. M-au luat pe rând să mă convingă că nu e bine, m-au târât la dezalcolizare, dar degeaba. Până nu m-am ridicat pe picioarele mele, mi-am spus că nu se mai poate şi m-am dus singură să urmez un tratament de dezintoxicare. Şi am reusit, frate! Am reuşit!

Primul moment în care am conştientizat pe deplin că eu am un cuvânt important de spus în viaţa mea, a fost pe parcursul clasei a VIII-a. Nimeni nu avea încredere în alegerile mele liceale, ba chiar dirigintele avea un stil foarte impunător de a sugera anumite lucruri. Atunci, am hotărât să mă ridic şi să bat cu pumnul în masă, căci dacă nu eu, atunci cine?

Am trecut de la stadiul de mahmureală la cel de beţie uşoară, atunci când mi-am dat seama că ideea pentru care mă batusem cu munţii, nu mai corespundea cerintelor mele. Acela a fost unul dintre momentele în care mi-am dorit ca alcoolul psihic să nu se inventat niciodată.

Adevărata beţie cruntă a fost când am fost nevoită să schimb oraşul, casa, şcoala, deoarece am decis să-mi urmez al doilea insinct şi să mă reprofilez. Mi-a fost şi îmi este foarte greu, însă ma menţin la limita inferioară a comei alcoolice, astfel încât să nu dau chix.

În momentul de faţă trăiesc o beţie. Dar e atât de frumoasă, încât nu mi-aş dori să se termine vreodată. Sunt înconjurată de oameni care mă iubesc, şi pe care îi iubesc, ştiu că am prieteni pe care mă pot baza, ştiu că sunt oameni cărora le pasă de mine şi asta mă determină să rămân în starea asta cât mai mult timp.

Ştiu sigur că mai sunt multe experienţe de acest gen pe care le pot relata, insă la un moment dat ar fi plictisitor. Dau şi eu leapşa mai departe cui doreşte s-o preia, deoarece mi se pare genială modalitatea de abordare a situaţiei.

P.S.: Noroc că beleaua de Corina mai citeşte câte ceva, căci altfel, aş rămâne fără subiecte de scris...

Asculta mai multe audio Muzica

Senectute...

2010-03-15T11:54:00.000-07:00

Din seria "Ce se mai întâmplă în tramvai?"

- Şi ce aţi făcut azi la religie Răducu?
- Păi am învăţat lucruri despre Doamne-Doamne...
- Cam ce anume?
- Păi doamna profesoară ne-a spus că Doamne-Doamne e foarte bătrân. Şi că avea un fiu. Totuşi ştii ceva bunicule?
- Ce, Răducu?
- Eu cred că tu eşti mai bătrân decăt Doamne-Doamne. Tu ai şi nepoţi...

Asculta mai multe audio Muzica

All you need is love...

2010-03-08T11:21:00.000-08:00

Mă grăbeam să prind tramvaiul şi am auzit:
-Tati, tu ştii de ce se iubesc copacii?
-Nu ştiu pui mic. De ce?
-Pentru că sunt aşa de înaaaaalţi!

Asculta mai multe audio Muzica

Hmm

2010-03-06T07:58:00.000-08:00

Mi-e rău...

Poveste

2010-03-02T15:05:00.000-08:00

Iubitule, ştiu că ţi-e somn,
Dar trebuie să-ţi spun o poveste.
C-un cal şi-o vacă ce se iubeau enorm,
Însă părinţii vacii, spuneau ca domnul cal
Nu-i chiar un domn.

Şi-n timp ce vaca păştea,
Iar calul necheza pe la spatele-i gras,
Mama vacii stătea la pândă,
Iar tatăl bou, pisa nişte iarbă şi-o trăgea pe nas.

Şi astfel, intrând într-o euforie majoră,
Au hotărât să parieze pe cap sau pajură,
Aruncând în sus un cui
Din copita calului.

Dar nici n-a ajuns cuiul în atmosferă
Că,
Părinţii şi-au adus aminte că văcuţa e minoră.
Şi ca să-l înveşe pe cal minte,
I-au spus vreo două sau trei cuvinte,
Apoi l-au luat la bătaie.

Calul, uitând ce caută în ecuaţie,
Şi încercând să scape de situaţie,
S-a aşezat sub cuiul care tocmai cădea
Şi s-a sinucis.

Dezvoltare (II) - Ada Milea

2010-02-22T14:01:00.000-08:00

Ioooi! Ce-o să-mi placă să scriu blogul ăsta...
Nu mai ţin minte dacă am precizat sau nu, însă la mine în casa tot timpul s-a ascultat muzică bună. Ai mei au ştiut să mă înveţe să fac diferenţa dintre muzică de calitate şi kitch.
Era ”Ada Milea” a început destul de devreme.
Aveam doar şase ani, când verişoara mea de la Ploieşti a venit în vizită, si ne-a adus o casetă cu cea care avea să devină în scurt timp, muza mea.
- Luaţi şi ascultaţi! O să va placă!
Nu mi-a trebuit mult, şi am devenit addicted. Încercaţi să vă imaginaţi o Cătălina de şase-şapte ani, care la întrunirile de familie cânta Cu toporu` tai picioru`, sau care le explica invitaţilor cum are ea o cioară care va face caca în capul tuturor. Credeţi-mă, nu e chiar plăcut pentru cei care ascultă...
Unul din momentele mele de glorie, a fost când am asimilat noţiunea de homosexualitate. Nu râdeţi! A trecut ceva timp până am reuşit să aprofundez Balada ciobănaşului homosexual, dar şi când am făcut-o, am avut grijă să împărtăşesc la toată lumea descoperirea mea. Da, inclusiv surorii mele de cinci ani, căreia i-am explicat în amănunt semnificaţia cuvântului homosexual.
Ajunsesem să torturez oamenii, obligându-i să ma asculte interpretând un album întreg de piese. Maaaare îmi era bucuria când întâlneam pe cineva care-mi împărtăşea pasiunea. Ţin minte că aşa am cunoscut-o pe Lidia. Ne aflam în aceeaşi încăpere iar ea fredona de zor Ce păcat că nu mai sunt pensionaaaaară! Reacţia mea imediat urmatoare a fost: ”Şi tu??”
Tot datorită pasiunii mele înfocate pentru muzica Adei, am realizat şi primul pariu. Treaba s-a desfăşurat în felul următor:
Cătălina se învârte de nebună prin sufragerie cântând Secretara mică, ca o furnică... Mama o observă şi în loc să o sfatuiască să nu se mai învârta îi spune:
- Vezi că greşeşti versurile. Se zice „Domn director” nu „Domnu rector”.
Urmează o discuţie aprinsă pe tema versurilor, şi pentru a părea foarte sigura pe părerea ei, Cătălina aruncă provocarea:
- Pui pariu?
- Da. Dacă tu ai dreptate, îţi cumpăr o îngheţată. Dacă eu am dreptate, faci câte 50 de exerciţii la matematică pe zi, toată vacanţa. (muhaha)
Nu m-am gândit de două ori şi am acceptat. Urmatoarele două zile au fost relativ stresante, deoarece pur si simplu nu găseam caseta cu pricina. Între timp, m-am dus şi i-am marturisit doamnei învăţătoare că dacă am puţin ghinion, după vacanţă voi veni la şcoală gata de olimpiadă la mate. Într-un final glorios, am găsit caseta.
Privind acum în urmă, mi se pare cel mai neloial pariu pe care l-am pus vreodată. Dar ce contează? L-am caştigat!!!
De departe unele dintre cele mai tari experienţe cu genialul repertoriu, a fost după ce am învăţat să cânt la chitară. Primul lucru pe care l-am făcut în momentul în care am reuşit să leg câteva acorduri a fost să mă apuc de cântat piesele Adei. Deşi dintotdeauna visul meu a fost să cânt ”Femurul”, prima piesă pe care am reuşit s-o zdrangănesc a fost asta. Efectul, de nedescris.
În scurt timp am învaţat şi Oaia mică, şi Bucata de carne şi multe altele.
Câteodată am impresia că pasiunea mea pentru muzica Adei este singura pe care o am din copilărie şi la care nu am renunţat. E pur şi simplu genială!
Respect Ada Milea!

Asculta mai multe audio Muzica

Asculta mai multe audio Muzica

Asculta mai multe audio Muzica

Cam asta-i..

2010-02-18T16:40:00.000-08:00

Ce puteti deduce?

2010-02-13T16:40:00.001-08:00

Vine bacu` bine-mi pare,
În grădină am o floare!
Bacu` o va creşte mare,
Vine bacu, bine-mi pare!

De vreo săptămână, în mijlocul unei discuţii banale, cam orice personaj de prin jurul meu îmi bagă pe sub nas replica:
- Vai Cătăăă, tu luni ai bacul!
- Pe bune?! Ah, nu ştiam! Chiar era nevoie să-mi aduci aminte. Acum, va trebui să amân cheful straşnic pe care l-aş fi tras duminică noapte...!
Luni am prima probă din seria multora care vor urma, în cadrul marelui examen de bacalaureat. Ups! Trebuia scris cu litere mari? Nu cred, şi până la urmă, tot aia-i.
Nu ştiu de ce se agită atâta lumea pe tema asta. Dacă aş da un print screen la lista mea de messenger, 90% din cei de clasa a doişpea, au statusuri gen: „Învăţ.DND”, „Nu deranja.Mă pregătesc de BAC”, sau şi mai rău „Doamne, cine-a mai inventat şi BAC-ul ăsta?”
Bun. Am înţeles. Cu toţii ne stresăm pe tema asta. (mai mult sau mai puţin). Ni se spune că e cel mai important examen din viaţa noastră. PE BUNE? Nu la fel a fost şi examenul de capacitate? Pun pariu că la fel vor fi şi cele ce-l vor urma pe acesta. Toate-s cele mai importante.
Şi pâna la urmă ce e atat de greu?
METODOLOGIE DE DESFĂŞURARE A PROBEI DE APTITUDINI LINGVISTICE LA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ - adaptare de...eu :D
1) Te îmbraci în cele mai fandosite haine ale tale. Stai mă, nu lua fusta aia scurtă. Chiar dacă profesorul îşi va pune ochelarii ca să audă mai bine ce spui, cu siguranţă nu te va ajuta prea mult.
2) Te asiguri că ai tot ce-ţi trebuie la tine. Ai uitat buletinul acasă? Nu-ţi fă griji, se mai întâmplă... Stai puţin!Nu era ăsta SINGURUL lucru de care aveai nevoie? Forget it!
3) Ajungi la scoală si aştepti. Apoi, mai aştepţi puţin. În momentul în care te-ai săturat de aşteptat, faci singurul lucru posibil în acel moment. Nu măi, nu te duci să fumezi o ţigară. Chiar nu dă bine să puţi tot a Kent, Malboro sau Carpaţi. (Sfantu` ştie ce fumezi...). Deci. Singurul lucru pe care-l poţi face în momentul în care te-ai săturat de aşteptat este sa...mai aştepţi puţin. Da. Puţin stres in plus, nu strică nimănui.
4) Când în final îţi vine rândul, nu te bucura. Aşteaptă sa-ţi vezi subiectul, şi abia atunci bucură-te! Căci va fi ultima dată când vei face asta...
5) Ai 15 minute la dispoziţie, să te gândeşti la cea mai bună metodă de a convinge comisia aia, că eşti capabil să vorbesti limba română. Toate două ideile, se consuma in primele 2 minute...
6) Îţi vine rândul. Debitezi două, trei idei despre stilul funcţional al textului dat, apoi încă vreo câteva despre funcţiile limbii, nu uiţi sa-ţi dai cu presupusul si în final, răspunzi la câteva întrebări.
7) Îţi iei nota.
8) Înjuri în gând.
9) Pleci la băut.
10) Ajungi acasă seara, beat si te gandeşti ce geniu al limbii române ai fost tu la examen!

Respectarea acestor instrucţiuni cu stricteţe, nu garanteaza un rezultat bun la examen. Poate avea insă repercusiuni asupra viitorului tău.
Prinde-mă de mână! Simţi că-mi pasă?

Asculta mai multe audio Muzica

Si nu m-am dus...

2010-02-10T11:05:00.000-08:00

Si cand totul va fi gata...

2010-02-09T09:05:00.001-08:00

Vive la France

2010-02-07T04:54:00.000-08:00

M-am facut Gavrocha si i-am ciuruit:D

Fara sens

2010-02-04T01:59:00.000-08:00

Sor-mea mijlocie filosofeaza. Enjoy!

Lucruri care nu s-au schimbat,lucruri pe care le traiesti cu impresia ca maine este azi, iar azi o zi care va veni, stiind ce urmeaza sa se intample. Dar stau si ma gandesc…”oare lumea in care ma aflu acum este lumea mea? Lumea in care eu am un loc? Sau doar un spatiu bizar si necunoscut de mine…si de nimeni?” dar daca visez? Daca in aceste clipe eu nu sunt unde cred defapt? Poate stau si plutesc pe un nor visand si crezand ca este adevarat, iar cand ma voi trezi aceste cuvinte vor pieri o data cu visul in care am plutit pentru ca nu era o realitate… dar oare ma insel? Sa fie oare aceasta clipa prezentul, ziua de ieri trecutul, iar ziua de maine…viitorul necunoscut si mult asteptat?
Zeci de intrebari ce nu’si au locul in mintea mea, zeci de intrebari care exista, dar totusi nu le intelege nimeni…
Inca nu s-a pierdut totul; acea stea, singura stea ramasa aprinsa , simbolizand speranta, o speranta ce nu se stinge niciodata.
Aceasta este realitatea…

Asculta mai multe audio Muzica

Hai sa vrafuim amintiri...

2010-02-03T13:17:00.000-08:00

Cautam prin niste documente mai vechi, si am gasit asta...

Străbătând deşertul
Era o zi normală. Mă îndreptam spre casă, iar gândurile se plimbau prin capul meu, ca maşinile la o cursă de Rally. Aveam o stare de disconfort total, cu toate că nu era nimeni în jurul meu pe o rază de 100 de metri. Cu toate astea, ştiam că în curând voi intra în mulţimea de oameni, şi ma voi confunda cu fiecare. Oare de ce nu vreau acest lucru? Mă uit la oameni. De ce nimeni nu zâmbeşte? De ce nimeni nu pare fericit? Ce le lipseşte? De fapt...stiu! Le lipseşte iubirea.
Multă lume confundă iubirea cu îndrăgostirea. Revistele pentru femei, telnovelele,filmele, literatura, majoritatea oamenilor, cu excepţia câtorva autori, preamăresc momentul îndrăgostirii, ca şi cum ar fi esenţa adevăratei iubiri. Şi totuşi ar fi de ajuns bunul simţ, ca să înţelegem că experienţa îndrăgostirii este foarte diferită de starea permanentă a iubirii.
Dar eu, de ce nu zâmbesc?

Asculta mai multe audio Muzica

Ah, dar nu vreau sa deranjez...

2010-01-31T12:34:00.000-08:00

M-am facut rea.
Stai. Nu eram deja? O, daaa! Eu`s un mic dracusor care se ascunde sub niste ochi mari si o buzita tremuranda. Da` rea mai sunt... In consecinta, am decis sa ma apuc sa scriu bloguri rele.
-Catalina, dar daca tu scrii bloguri rele, cine le mai citeste?
Tu. Pentru ca stii care-i smecheria? N-ai sa stii ca-i rau blogul decat cand te vei apuca deja sa-l citesti. Iar curiozitatea, pentru ca stiu ca esti curios, te va impinge sa citesti mai departe.
Azi ii voi bodogani pe musafiri. Stiu ca-i iubesti, stiu ca-i urasti, dar pur si simplu nu poti trai fara ei. Sunt accesoriul tau preferat din casa, si fara ei viata ta ar fi mult mai monotona.
Mie-mi plac musafirii. De toate felurile. Imi place sa ii analizez si sa-i critic in ascuns. De data asta insa, critica nu va ramane doar in mintea mea, ci o voi face publica.
Musafirii se impart in muulte categorii.

Rusinosul
Intra in casa, si de la usa iti creeaza o senzatie de discomfort. Nu stie cum sa se descalte mai repede, cum sa puna papucii mai langa usa, pentru a nu-ti murdari covorul, parchetul, gresia, sau orice ai avea tu pe jos. Imediat ce incerci sa ii oferi niste papuci pe care sa ii incalte iti spune "Nu multumesc, imi este bine si asa". Totusi, peste cinci minute, il vezi cum paseste grijuliu sa nu-si murdareasca sosetele albe, evident noi, pe care le-a cumparat stiind ca va veni la tine in vizita si va refuza sa-i dai papuci.
Ca o gazda buna ce esti, vrei sa-i faci sederea cat mai placuta, de aceea il intrebi daca doreste ceva. Initial, ti se arunca in fata un "NU" categoric. Totusi, pe masura ce incepi sa aduci cam tot ce ai in casa, observi ca musafirul tau cel timid se dezbraca de toata rusinea si usor, usor, te adanceste in faliment.
La finalul vizitei, alaturi de salutul evident, se vor afla intotdeauna cuvintele "Te rog, scuza-mi deranjul."

Ghiolbanul
Nici nu i-ai deschis bine usa, nici nu apuca sa te salute, ca imediat intra in casa. Fie ploaie, zapada, noroi, el va intra tot timpul incaltat. In momentul in care il vei soma sa se descalte el va veni cu doua replici:
1) "De acuma am intrat. Nu are sens sa ma mai descalt."
2) "Scuza-ma da-s incaltat de dimineata si nu cred ca vrei sa ma descalt!"
Iti dai seama ca orice ai face, el tot nu se va descalta, asa ca o lasi balta. Nu trece mult, si te intreaba: "Da` ceva de baut sau de halit nu dai si tu?" Stanjenit, te duci si te uiti prin frigider, prin bucatarie, sa vezi cu ce ai putea sa-l servesti. Te intorci cu un pahar de suc si cateva prajituri, iar el, vadit jignit de cantitatea mica de prajituri si de marimea paharului de suc, incepe sa infulece.
Va avea grija bineinteles sa iti mai ceara odata, iar ca sa nu pici prost va trebui sa repeti gestul. Odata facut acest lucru, va veni replica: "Da` adu ma bidounu` ala de suc incoa`! Ce tot imi dai cu picatura?"
Toata vizita va decurge in acest fel, iar la sfarsitul vizitei, pe langa evidentul salut va veni intrebarea: "Si? Cand ma mai chemi la tine?".....NICIODATA!

Familistul
"Salut! Scuze, da a trebuit sa-l iau si pe asta micu` ca soacra-mea nu a putut sa stea cu el, si nevasta-mea e la salon." Acestea sunt cuvintele care iti sunt servite imediat ce ai raspuns la usa, iar creatura blonda, micuta, cu ochii mari si albasti iti zambeste angelico-diabolic. "Nu-i nimic!" spui, si incerci sa ignori faptul ca dracusorul de copil deja se simte ca la el acasa.
Nu te deranjeaza cand varsa paharul cu apa pe covor. E apa...se usuca.
Nu te deranjeaza cand trage fata de masa pe jos. Nu-i nimic...macar biscuitii si cioburile nu pateaza.
Nu te deranjeaza cand incepe sa-ti scoata carti din biblioteca. Se pot aseza la loc...
Dar cand dragutul parinte vine cu replica "Lasa-l mai! Stii ca asa sunt copiii!", uiti de ochisorii albastri si dragalasi, si o senzatie de nervozitate te cuprinde din cap pana in picioare.
Brusc, iti aduci aminte ca trebuie sa fii undeva urgent peste jumatate de ora, si vizita se incheie. Pe langa evidentul salut, se adauga replica: "Data viitoare il las cu mama..."

Dezinvoltul
Intra pe usa, si se manifesta ca la el acasa. Isi arunca papucii, haina pe unde apuca si se asaza confortabil pe fotoliul lui preferat. Daca vede ca nu a de gand sa il servesti cu nimic, stie de unde si ce sa ia, asa ca se muta in bucataria ta si se comporta ca la un bufet suedez.
Iti reprosaza imediat ca nu ai aspirat sau ca nu ai sters praful, iar faptul ca poate ai uitat sa stangi o bluza ce se afla rezemata pe spatarul scaunului il revolta instant. In curand i se face cald, iar bluza pe care si-o da jos, aterizeaza exact...unde apuca.
Acest tip de musafir ori va sta la tine pana cand va trebui politicos sa-l trimiti acasa, ori se va plictisi repede si va pleca Iar pe langa evidentul salut, va veni si replica "Te-ai ramolit, batrane!"

Urmatorul video este atat de in-topic, incat nu se poate sa nu-l urmariti pana la capat. Enjoy!

Later edit: Mai sunt si musafirii normali, insa in legatura cu ei nu e nimic amuzant asa ca...alta data! :D

Eroticovision

2010-01-27T10:38:00.000-08:00

Cum ar spune cineva, NU SE MAI POATE BAI! Ma revolt!
De ceva ani, urmaresc cu foarte mare interes concursul Eurovision in toate etapele lui. Nu trebuie sa ai cultura muzicala ca sa iti dai seama ca nivelul la care au ajuns lucrurile este cu mult mai scazut decat cel de acum cinci, sase ani, insa asta doar la nivel de Romania. Daca in restul Europei se duc eforturi mari sa trimita tot ce e mai bun in finala, la noi e tocmai pe dos.
Noi nu cunoastem conceptul de talent. Sau daca il cunoastem, cu siguranta i-am redus din insemnatate. La noi, sa fii talentat inseamna sa ai fusta scurta, implant cat mai scump, si poate sa te si balangani putin pe o muzica destul de proasta si monotona. Daca-l mai si cunosti pe Duta, Moga sau oricare dintre ei, succesul iti este asigurat.
Stiti cine participa anul acesta la Eurovision? Hai, ghiciti! E celebru, talentat, are valoare, spate si multi dusmani. Nu Guta mai, nici chiar asa!
Mirobolantul, fantasticul, unicul Floriiiiiiin...nu Calinescu, nu Piersic,......SALAAAAM!
Hai, inchide gura! Stiu ca ai ramas surprins. Si eu am avut exact aceeasi reactie. Si am fost rea cand am aflat asta, deoarece am auzit ca va canta in duet cu o fata foarte talentata. Prima persoana la care m-am gandit a fost Paula Seling (simti ironia de aici? hm?). Apoi am aflat ca nu e asa. Geniul muzical Florin Salam va canta impreuna cu o miune de fata, un talent nedescoperit, o bijuterie muzicala si anume, Ana Maria de la Craiovaaaa!
N-o stiti? POFTIIM? Cum de? Ciudat...nici eu!
M-am apucat asadar, sa caut informatii despre cei doi si am gasit niste filmulete edificatoare pe iutub. Stiti ce ma amuza? Ca au o strategie simpatica rau de tot. Se duc pe la toate posturile de televiziune sa-si anunte participarea cu textul "Noi am depus piesa, dar stim ca o sa ne judece din cauza ca Florin e manelist. Lumea nu intelege ca un om talentat poate canta orice.!" E totul cu psihologie inversa, voi nu intelegeti? (wink)
Acum, as putea sa fiu rea si sa ma apuc sa comentez sau sa fac misto de ei. Dar stiti ce? Ei singuri se fac de ras. E de ajuns sa va uitati. Si va rog sa va uitati la amandoua. MERITA!

Enjoy!

Si piesa..:D

Later edit: Mi-a zis Dragos sa va anunt ca nu s-a calificat oricum in finala...

Dezvoltare (I) - Neologisme

2010-01-22T13:54:00.000-08:00

Buna ziua! Ma numesc Catalina si sunt o persoana matura!
Matura pe naiba. Sunt atat de matura, incat mi-as putea petrece o zi intreaga jucand CS, sau jucandu-ma cu masinute, cu lego, sau cu orice altceva din campul lexical al acestor obiecte. Nu mi-e rusine sa recunosc. Desi am 18 ani, sunt inca un copil si ma mandresc cu asta. Imi place sa fiu strigata "Copil". Atata timp cat cel care foloseste acest apelativ nu se refera la partea aia cu schimbat scutece, batut pe spate, hranit cu babetica la gat, totul e bun.
Si ce daca ma comport ca un copil? Si ce daca imi place sa fac mocutze ca sa obtin de la oameni zambete? Si ce daca refuz sa ma maturizez?
Mi-a placut prea mult perioada mea de copilarie constienta. Spun constienta, deoarece chiar nu-mi aduc aminte cum o prindeam pe mama de par, degete, haine, etc, atunci cand aveam 1-2 ani.
Am crescut intr-un mediu foarte interesant. Totusi, educatia mea nu a venit numai din partea parintilor mei si de aceea m-am gandit sa incep o serie de mai multe scrieri in ceea ce priveste dezvoltarea mea ca om bine-crescut.

Prima mea amintire culturalizanta o am de la varsta de sase ani.
Pe atunci eram prietena foarte buna cu Alina, vecina mea. La aniversarea ei de sapte ani, ne-au urcat intr-o masina si ne-au dus la Bacau la McDonald`s. Imi este greu sa va explic gradul de entuziasm pe care il aveam in oase in momentul acela, asa ca am sa va las sa cititi in continuare fara sa va disturb lectura cu niste descrieri siropoase si...gata.
Ajunsi acolo, ne-a luat in primire clownul ala ciudat, Ronald parca, si ne-a dus la o masa. Primul lucru pe care mi-au picat ochii a fost scaunul imens pe care a asezat-o pe Alina. Era cu rosu si galben, si scria ceva de genul "La multi ani, ai implinit 7 ani!" In momentul imediat urmator, m-am intrebat cel mai logic lucru posibil. "De unde stie clownul asta ciudat cati ani implineste Alina? Si de ce a facut un scaun special pentru aniversarea ei?" (Mult mai taziu, a venit tot el sa ne arate ca de fapt in spatele scaunului se afla o rotita din care se schimba numarul prezent in dreptul varstei).
A urmat faza in care ne-am indopat cu absolut tot ce ne-a fost pus in fata. In ciuda faptului ca parintii ne spuneau sa avem grija ca ni s-ar putea face rau, noi nu ne-am sfiit sa incercam din toate cate putin.
Si ne-au dat meniuri cu jucarie. Eram in extaaaaaz! Pe atunci era la moda Lion`s King, deci si ei aveai jucarii pe tema asta. Mie-mi picase chiar Simba. Era adoraaabiiil! (Pacar ca era maro si nicidecum galben cum vazusem eu la desene. Dar ce mai conta? avea jucarie!)
La sfarsitul festinului, cu burtile cat Casa Poporului, ne-am urcat in masina sa ne indreptam spre casa. Nu a fost nevoie de mult timp ca sa-mi dau seama ca in stomacul meu nu se petrece ceea ce trebuie. Da`-mi era rusine sa zic, asa ca am tacut si am asteptat sa-mi treaca. In scurt timp, cele consumate de mine la aniversare, se aflau pe jos, pe hainele mele, pe sparatul scaunului din fata, pe hainele celorlalti copii, peste tot. Asa ca parintii Alinei au decis sa opreasca masina. Dupa ce au vazut ca nu mai am nicio reactie ciudata, am pornit din nou. In maxim cinci minute, acea senzatie ciudata din stomacul meu a inceput sa se pronunte din nou. De data asta stiam ce urmeaza sa se intample, asa ca am anuntat si s-a oprit masina. Acest proces s-a repetat cam de cinci ori pana cand, am reusit sa-mi golesc tot stomacul. Odata definitivata aceasta sarcina, am adormit...iar cand m-am trezit, am primit prima mea lectie de limba romana la nivel avansat.
Dupa cum spuneam, am adormit. Si m-am mai trezit cand am intrat in oras. Vazand ca in sfarsit reactionez, mama Alinei imi spune: "Ai dormitat destul de mult...!" Debusolata total, zic: "Cam da...", dupa care imi pun mintea la contributie sa-mi dau seama ce a insemnat acel cuvant. Si ma gandesc. "Cu siguranta este o actiune pe care eu am facut-o azi. Totusi, cele mai recente sunt somnul si...cealalta." Cum credeti ca am aflat pana la urma care din ele era sinonima cu neologismul tocmai asimilat? Am continuat conversatia. "Nu stiu de la ce am dormitat atat..." (diabolica, nu?) Mi se raspunde: (Pai la cat ti-a fost de rau inainte, era si nomal!)
EVRIKA! Deci dormitatul s-a intamplat dupa ce mi-a fost rau. Asta inseamna ca...a dormita este acelasi lucru cu a dormi. Si stau si ma gandesc dupa...Nu e la mintea cocosului?
Oricum, stiu ca dupa acel eveniment, incercam sa folosesc acest termen cat mai des, ca sa vada lumea ca e sunt DESTEAPTA. Va puteti imagina un copil de sase ani spunandu-le parintilor "Eu ma duc sa dormitez. Sunt obosita" (Straight faces...)
Aceasta a fost prima mea amintire culturalizatoare. Mai sunt muuulte, insa acesta e doar inceputul. Momentan e tarziu, si luand in considerare programul meu pe maine, ar trebui sa ma duc sa dormitez.

Doar sunt obosita, nu?

O altfel de...

2010-01-13T15:09:00.000-08:00

Azi nu sunt emo, nu sunt deprimata, nu sunt nici macar in starea mea de labilitate psihico-emotionala. Sunt doar o alta "eu".

Deziluzie

M-am sprijinit de soare
Si i-am rupt o raza.
Iar Dumnezeu mi-a cerut daune morale
Cu o privire plina de emfaza.

I-am explicat ca insusi soarele
m-a invitat
Si bratul sau batran l-a oferit.
Spre-a mea sustinere el s-a sacrificat,
Dar pentru Dumnezeu nu a contat
caci eu,
M-am sprijinit de soare
Si i-am rupt o raza.

Yann Tiersen- Comptine d'un autre ete
Asculta mai multe audio Muzica

Vitezomanul Gica...

2010-01-13T15:03:00.000-08:00

Bau! Mai tineti minete examenul meu de conducere? Da, ala pentru care eram atat de entuziasmata. Ala pentru care nu am dormit o noapte si pentru care n-am mancat nimic o zi jumate. Da mai, ala pentru care de dimineata de la ora 8 pana dupamiaza nu m-am dus la baie si aproape am facut pe mine. Ala. Ei bine...l-am picat.
Stiu. A trecut ceva timp de cand s-a intamplat marele eveniment. Da` mie abia acum mi-a venit sa scriu despre asta. E fustrant sa scrii despre un esec. Dar ce sa mai spun de un esec urat pentru care esti mult prea putin vinovat?
Si fu cam asa...
Dimineata la prima ora, se trezeste Catalina si se aseaza la masa. Desi micul dejun era unul bogat, nu i-a trebuit nimic deoarece erau destule emotii in stomac, iar mancarea ar fi fost de prisos. Se uita la ceas, groaznic de tarziu. Isi ia telefonul (ca doar ala e cel mai important), cheile si...aaaa, da, dosarul. Nimic nu era mai potrivit in acel moment decat bunica cea ingrojorata care spune.
-Mai bunica, dar nu-ti iei si tu niste ciorapi pe sub pantalonii aia? Ca ai sa ingheti...
-La ce-mi trebuie ciorapi? Crezi ca asa frig afara?
E de prisos sa spunem ca in picioare avea adidasi, iar pantalonii erau relativ largi, ca sa nu o incomodeze.
Se indreapta astfel Catalina spre statia de tramvai, unde urma sa astepte...mult. Cinci minute au fost de ajuns ca ea sa nu-si mai simta picioarele, degetele de la picioare, mainile, degetele de la maini si cam tot restul corpului.
Ajunge la zona de plecare a examenului. Ora opt. Se presupune ca la maxim opt si un sfert, ilustrii purtatori de chipiu, ar fi trebuit deja sa strige listele. Dar de ce sa se grabeasca? Doar Catalina nu avea ciorapi pe ea. Trebuia pedepsita pentru nesabuinta ei. Intr-un final glorios (cam pe la ora noua), apar si tartorii. In timp ce Catalina facea ultima rugaciune, cruce (ar fi facut si matanii, dar ii erau picioarele inghetate), si isi spunea in gand "Nu Ciobanu, nu Ciobanu", se striga prima lista,necastigatoare. A doua lista, necastigatoare. A treia lista, Ciobanu. A patra pe lista in curs de strigare, Antal Berbecaru Catalina.
A urmat momentul in care ar fi sarit in sus de bucurie, ar fi pupat pamantul si ar fi imbratisat toti oamenii de acolo (pentru ultima data inainte sa se arunce de pe bloc), insa din nou, picioarele inghetate nu-i permiteau.
Si....a asteptat.
S-a facut ora zece, unsprezece, doisprezece, instructorul avea tot timpul ceva mai bun de facut decat sa-l prinda pe nenorocitul ala de politist si sa-l aduca la masina. Se face ora unu. Usor, usor, parcarea incepe sa se goleasca si nu mai raman decat doua masini. Se face ora doua, si intr-un final, li se da ordinul. "Mergeti in parcare la ANL. Urc de acolo in masina". Ce bucurie pe Catalina! Apuca si ea sa conduca pe zapada pentru prima data. (era prima zi de ninsoare)
Ajunge in parcare, instructorul ii da ultimele indicatii, ii spune ca e totul ok si nu exista motiv pentru care ar putea pica atata timp cat este atenta. apoi, coboara din masina, cedandu-i locul POLITISTULUI CIOBANU...
Evidentul dialog:
-Buna ziua! Inspector Ciobanu, dumneavoastra?
-Buna ziua! Antal Catalina ma numesc...(ros de unghii)
-Aici scrie ca va numiti si Berbecaru (privire morocanoasa)
-A, da, deobicei nu folosesc numele acesta... (Damn it!)
-Domnisoara, aici nu ne jucam. Nu ne intereseaza ce folositi si ce nu folositi. Aici ne dam datele complete.
-Ma scuzati...(inceput de panica)
-Bine. Haideti sa pornim.
-Unde mergem?
-Pai chiar daca e zapada pe jos, ar trebui sa vedeti ca la stanga nu putem merge deoarece e linie continua, deci mergem la dreapta.
-OK...
Deja panicata, Catalina verifica a zecea oara oglinzile, centura, frana de mana, farurile. Totul era in regula. Porneste. Nici nu iese bine din parcare, ca in fata ei, pe banda de langa ax, o masina stationeaza. Gandeste: "Daca-l depasesc prin dreapta, nu e bine. Prin stanga nici atat. Am linie continua. Totusi, mai bine pe dreapta" Si purcede la manevra. Semnalizeaza, se incadreaza, depaseste, merge mai departe.
-Domnisoara dar, ce ati facut?
-Pai am depasit...
-Dar este permis sa depasim prin dreapta?
-Dar era linie continua...
-De unde stii? E zapada pe jos. Nu se vede.
-Dar dumneavoastra ati spus acum 5 minute...
-Nu conteaza ce am spus eu. Acolo nu se vede linia continua, deci se poate sa nu fie.
Deja nervoasa, Catalina isi continua drumul.
-La intersectie va rog frumos sa faceti dreapta.
Se uita, analizeaza, incepe sa semnalizeze, si observa LOCUL. "Poftiiim?" gandeste. Apoi observa ceva si mai crunt. O trecere de pietoni care era, evident,...circulata. "Nu se poate! Zapada e de minim un metru pe acolo. Sa opresc? Si eu cum mai plec?" Se hotaraste totusi sa opreasca si sa le acorde prioritate pietonilor. (ca doar asa ne-a invatat Sfanta Carte. Nu Biblia ma, Cartea de legislatie.) Opreste masina, asteapta, baga in viteza intai, si da-i bataie taticu`. Dar de ce ar pleca masina de pe loc si n-ar derapa putin?
-Domnisoara dar nu turati motorul atat de tare!
-SI CUM VRETI SA MAI PLEC DE AICI???
La un moment dat, incapatanatul vehicul se hotaraste sa plece de pe loc, iar Catalina isi continua pelerinajul pe strazile cartierului Alexandru. Dar stai. Suna telefonul. Fara nici o urma de jena, inspectorul Ciobanu raspunde la telefon. "Ai ajuns? A, pai stai si asteapta-ma ca-n maxim 5 minute cred ca termin si eu." "POFTIIIIIIIIIM?" isi zice Catalina in minte si-si continua drumul.
-As vrea sa intrati pe straduta asta, si acolo sa-mi faceti o garare cu spatele!
"Super!" se gandeste Catalina. "La asta i-am dat clasa!" Si isi incepe manevra. In momentul in care masina se afla in pozitia finala, se uita la domn` inspector si asteapta aprecierile.
-Domnisoara, dar nu vedeti ca nu sunteti la distanta egala de cele doua masini?
-Ah, as mai putea sa incerc odata? "Ma, esti nebun, vrei sa scot rigla?"
-Nu, lasati, porniti, si haideti sa ne indreptam spre capat Dacia.
Cu nervii intinsi la maxim, porneste masina si-si continua mersul. La un moment dat, panicat, politistul trage de volan si striga:
-Dar nu vezi ca mergi pe doua benzi?
Incercand sa nu aiba un ton iritat Catalina raspunde.
-Dar nu vedeti ca pe jumatate din banda mea, zapada este de un metru?
-Hai, lasa comentariile si mergi. Si mai incetineste si tu. Cum poti sa circuli cu 20 km/h pe vremea asta?
Cei doi ajung in capatul cartierului Dacia, iar el intreaba:
-Cum credeti ca am mers?
-Bine (cu tupeu si nervi...multi!)
-Eu nu spun asa. Ia sa vedem ce are de zis colegul nostru. Ia spune tu, ce a facut Catalina gresit.
-Pai a depasit prin dreapta si...nu mai stiu.
"Ma tu esti dobitoc? depaseste tu pe linie continua, oricat de acoperita de zapada ar fi ea!"
-Imi pare rau, dar nu va pot da permisul. Nici soferii profesionisti nu se descurca pe o astfel de vreme, ce sa mai spun de dumneavoastra. Va doresc o zi buna in continuare! La revedere!
Poftiiiiim? Pentru asta am inghetat? Pentru asta am facut foamea? Pentru asta nu am dormit tota noaptea? Se pare ca da. Si m-a enervat la culme faptul ca am fost ultima. Probabil omul era atat de plictistit incat i-a fost mult prea lene sa-si mai de interesul si cu mine.
Dar asta este! Viate e frumoasa, si poate e mai bine ca nu mi-am luat permisul, ca cine stie ce accidente as mai fi facut.
Zambiti, va rog!

ADA MILEA - DRUM BUN
Asculta mai multe audio Muzica

Nu-i asa ca asa-i?

2010-01-08T12:52:00.000-08:00

Ideile din capul meu nu sunt normale. Acum ma gandesc la lucruri tampite care ma deprima, in urmatoarea secunda imi vine in minte cel mai tare banc pe care il stiu. Ma gandesc; poate sunt nebuna. Si daca e asa, ce? Mie-mi place cum sunt. Multi nu ma suporta, putini ma iubesc, dar celor mai multi le sunt indiferenta. Si mi-as dori totusi, ca macar o zi, cei din jurul meu sa priveasca lumea cum o fac eu.
Sunt in tramvai. Muzica de toate felurile imi urla in casti si sub aparenta fata a indiferentei, analizez fetele oamenilor.
In fata mea sta o doamna. Par scurt,roscat, ciufiulit. in varsta de maxim 45 de ani, evident stresata. Iti dai seama dupa cum isi rupe pielitele de la unghii si dupa privirea putin devianta. O clipa a trebuit sa ma uit la ea si m-am imaginat eu, peste 25 de ani fiind exact ca ea. M-am speriat. Am trecut mai departe.
Pe scaunul de vis-a-vis sta o tanara. Corp atletic, imbracaminte casual, un par blond de un stralucitor fenomenal si niste ochi albastri in care te pierzi efectiv. Si totusi...tristi. Am inceput imediat sa creez scenarii. Sa-i ofer mintii mele de copil curios o explicatie plauzibila asupra faptului ca o fata atat de frumoasa are niste ochi atat de tristi.
Alaturi de ea, un domn destul de tanar. E om de afaceri sigur. Are un lap-top dupa el, si vorbeste intr-una la telefon. Tare. Ma gandesc ca e genul de om care nu e niciodata multumit de sine. Doreste sa iasa-n evidenta si cam astea ar fi singurele metode. Are o privire rea, si miscari nervoase de om pus tot timpul pe fuga.
Simt usor, cum mintea mea imi cere permisiunea sa intre in depresie. Observ cu dezamagire cum tristetea unor necunoscuti ma copleseste si pe mine. Si totusi, imi mai incerc norocul odata.
Intr-un colt de tramvai, singur, sta un barbat. Varsta maxima de 40 de ani, miscarile nervoase si tipul privirii dezorientate, tradeaza un posibil handicap mintal. Ma observa ca-l studiez, se uita in ochii mei si-mi zambeste. Un zambet sincer pe care nu-l intalnesti des. Contactul vizual este intrerupt iar el isi muta privirea pe geam. Il vad cum se bucura de fiecare copil ce se joaca pe strada, cum zambeste la vederea cainelui nebun care s-a gandit sa traverseze pe rosu, si cum nimic nu-i poate alunga zambetul de pe fata.
Tramvaiul ajunge la destinatie; destinatia mea. Ii mai arunc odata o privire, imi iau portia de bunavointa din zambetul lui, si cobor din tramvai gandindu-ma cum un gest sau o privire, poate schimba total starea de spirit a unui om.
Mi-ar placea sa zambesc mai mult...

my brightest diamond- something of an end
Asculta mai multe audio Muzica

Ler la 10 mii!

2010-01-03T15:03:00.000-08:00

Si am tot zis ca scriu. Si am atatea idei, ca uneori ma enervez de cate-s de multe.
In urma acestui Craciun, am inceput sa ascult hip hop. (acum vin reactiile de genul "vaaaaaaaai cataaaaaaa!"). Si sa stiti ca imi place. Intr-un fel niciodata nu m-a deranjat genul asta de muzica deoarece am mai trecut prin faze hip-hoapice, dar acum m-a palit putin mai tare. Aceasta noua orientare a mea se datoreaza modelului nostru national crestin. Ei? Nu v-ati prins? Nu ma, nu e Becali; si nici Vadim. Hai, stiu ca te gandesti la el, dar te amuza prea tare gandul ca ai putea avea dreptate.
Vorbim despre magnificul, talentatul, sensibilul, celebrul...Stefaaaaaaaaaan Hruscaaa!!!
Hm? Pe asta ai prevazut-o? Poate ca da, poate ca nu. Ideea este ca pe mine Craciunul asta, personajul in cauza efectiv m-a scos din minti.
Problema in sine isi are originile inca din copilaria mea cea verde si frumoasa, cand asteptam cu frica intrebarea invatatoarei dinaintea serbarii de Craciun "Ei, copii, cine aduce anul asta caseta cu Hrusca sa punem colinde la inceput si la sfarsit?" Si ceea ce mi se parea de o imbecilitate notorie era ca de fiecare data se gasea cate un tampit lingau sa duca o caseta cu Hrusca! Si mai dragut era ca pentru serbare, noi repetam colindele dupa caseta (adica magnificul, talentatul, sensibilul..etc canta, iar noi ne holbam ca porcu` la schiuri la casetofonu` ala), iar invatatoarei noastre i se parea ca o cantare mai angelica decat a noastra nu gasesti nicaieri. Ce sa mai pui, ca la sfarsitul serbarii, tanti invatatoarea multumea din suflet familiei care s-a sacrificat si a renuntat la caseta cu magnificul, talentatul..etc pentru cateva ore.
Apoi vin vizitele de Craciun unde pe langa discutiile(mai mult tipetele) oamenilor care se bucurau din plin de magia sarbatorilor, se gasea de fiecare data unu` care sa-ntrebe. "Mai, da niste Hrusca nu pui si tu?"
Anul acesta am fost cu colindul alaturi de cativa prieteni la mai multe persoane. Imi dati voie sa jur ca in 90% din locurile in care am colindat, rasunau macar doua boxe de minunatul "Leru-i ler?"
Si ca tot veni vorba... Ce-i frate "Leru`" asta? Ca eu am sa mor proasta si n-am sa stiu in veci si-n pururi ce-a fost ala "ler". Pe bune acum. E frustrant. Urmaream odata un stand up comedy, si spunea tipul respectiv ca romanul e atat de prost, incat inghite toate rahaturile astea fara a se intreba daca nu cumva a trecut data expirarii; si ca acest element, LERUL, ar putea fi absolut orice, iar noi am crede si am cumpara cat mai mult ler ca sa avem in casa de sarbatori. Ca doar na, "leru`i ler!". M-am gandit ca noi, ca niste cetateni model ce suntem, ar trebui sa il convingem pe nenea Hrusca sa-si breveteze inventia, odata ce gaseste un obiect definitoriu pentru acest element.
Voi va dati seama ca acest magnific, talentat..etc are succes doar de Craciun? Ca in restul anului nu-l baga nimeni in seama? Oare care-o fi tactica de marketing? Aceeasi ca la Fuego? Ca nici el nu e departe cu "Impodobeste mama (si aici imi place mai mult varianta celor de la Fara Zahar)gardu`." Ma gandesc ca oamenii astia, muncesc de sarbatori de-si dau duhul, (de sarbatori e impropriu spus caci, concertele de Craciun incep de prin octombrie) si apoi tot anul huzuresc. De fapt nu. Sunt rea. Ei tot anul repeta colinde. Aceleasi. Aceleasi de acum 50 de ani. SI CUM PUII MEI SA NU TE SATURI?

Mai jos, colindul meu preferat. Respect Ada Milea!

Ada Milea - Colind
Asculta mai multe audio Muzica

Insomnie

2009-12-11T15:52:00.000-08:00

Pai cam da. E doua noaptea, maine ma trezesc la prima ora, dar eu stau si ma droghez ca tampita. Cu ce? Ehehe... cu ce-i mai bun. Filmulete de pe youtube:)
Si ma minunez frate. E plina lumea de chestii interesante, cum ar fi de exemplu tipul asta

Apai, ca sa apari pe o scena, sa canti asa si sa ai pretentia ca esti talentat, iti trebuie c^@%e frate! Problema e ca tipul asta s-ar putea pur si simplu sa fie prea prost sa-si dea seama ca e pe langa.
La acelasi show, au venit doi tipi(ma rog, un el si o ea), care talentati nu prea erau, insa povestea lor e chiar draguta si m-a facut sa zambesc.

Apoi a aparut asta! Trebuia sa vina si capitolul babe nebune, nu-i asa?

Adica, logic vorbind, cat de nebun poti fi sa crezi ca un canine poate canta, sa-l tii langa uureche, saracul animal sa nu scoata un sunet si poi sa sustii ca a cantat? Asta imi aduce aminte de o profa care ne supraveghea la capacitate si in timp ce noi practic ne dadeam raspunsuri unii la altii din diferite colturi ale clasei, iar ea zice "Aud voci, si nu am decat 30 de ani!" (weirdo!!!)
Cel mai dragut este cand apare asa ceva.

Un omulet cu personalitate adorabila, care stie sa accepte criticile si nu reactioneaza urat atunci cand i se spune adevarul in fata, spre deosebire de urmatoarea tipa

Intre timp s-a facut doua jumate iar eu mi-am pus la downloadat niste programe, deci mai stau...asa ca va mai arat un filmulet si gata. Vizionare placuta!

Amintirile ma chinuiesc, amintirile ma rascolesc...

2009-12-01T14:19:00.000-08:00

NA! Am mai trecut odata prin faza asta si imi place sa imi aduc aminte cu drag de faze tampite din copilaria mea care nu a fost deloc plictisitoare sau neplacuta. cred ca daca as putea sa o iau de la capat nu as schimba nimic (ma rog..aproape).
Deci:
Prima patanie mi-o aduc aminte de la camin. Cred ca aveam vreo 5 ani, cand un coleg a venit la mine si mi-a spus ca imi da mie desertul lui de la masa, daca il las sa ma lege de scaun. Neputand sa rezist unei gustoase placinte cu branza,(yummy) am acceptat. Banuiesc ca va dati seama ca nu am capatat placinta. Si pe deasupra, am mai si stat legata de scaun aproximativ o ora, pentru ca educatoarea era in pauza, iar supraveghetoarea care trebuia sa stea cu ochii pe noi cat ne jucam…adormise.
Tot la camin, imi aduc aminte, ca deseori ne duceau sa mancam la cantina. Pentru ca eram cea mai mare grupa (preagatitoare – aveam 6 ani, cine mai era ca noi?) ni se parea normal ca ceilalti copii sa ne trateze cu respect. Asa ca ne duceam frumos, si le luam toata painea, (aveam o feblete ascunsa pentru colturile de paine, pe care le taiam in doua si le faceam masinute de curse), sau le indoiam linguritele sau lingurile.
Stiu ca inainte de serbarea de Craciun, cu vreo 3 saptamani, m-am imbolnavit de varsat de vant. Am stat acasa ce am stat dar mamei i s-a facut mila de mine si s-a indurat sa ma lase sa particip la serbare. Nimic mai simplu; doar ca ajunsa la camin, copii nici nu vroiau sa se apropie de mine, pentru ca aveam inca urmele frumoaselor bubite pe care incercasem sa nu le scarpin, pentru ca ma transformam in gaina (asa vazusem la desene, la Cow& Chiken).
Ajungem la clasa 1 care a marcat multe momente comice ale vietii mele. Aveam un dar foarte frumos de a fugari baietii prin clasa ca sa-i pup (ulala!). Saracii la un moment dat, nici nu se mai sinchiseau sa alerge… Tot in clasa 1, tin minte ca faceam sportul cu profesoara, si fiind la LPS, ne puneau sa facem diverse elemente acrobatice care mie nu-mi ieseau de nicio culoare datorita constitutiei mele nu foate atletice. A urmat drama vietii mele. IN CLASA 1 AM LUAT INSUFICIENT LA SPORT!!!
Ne mutam spre clasa a 3 a unde usor a inceput sa se simta influenta faptului ca in blocul meu majoritatea copiilor erau baieti. In fiecare zi, dupa ce terminam orele,mergeam spre casa, printr-un loc unde stiam noi ca trec multi elevi de liceu. Si tot timpul gaseam cutii de chibrituri cu femei goale, pe care un coleg de-al meu le strangea in casa pentru ca ulterior sa le vanda altor colegi mai prostuti si sa ne cumparam muuuuuuulte bomboane care pocneau pe limba. In urma consumului excesiv de astfel de bomboane, nu am mai putut manca nimic o zi intreaga datorita besicutelor pe care le aveam pe limba.
Tot in aceeasi perioada, incepuse sa ma calce pe nervi un coleg care se tot tinea dupa mine. Asa ca, am hotarat sa “o dam la pace” (asta insemna faptul, ca trebuie sa ne intalnim pe un camp neutru, nici teritoriul meu nici al lui, ca sa ne batem pana unul dintre noi castiga, iar cel ce castiga era clar ca-i era mult superior celuilalt). A inceput lupta, si bineinteles ca saracul baiat nu avea cum sa faca fata loviturilor mele salbatice (imi placea sa stau sa ma uit cu tata la box, si cateodata, cand ramaneam singura la “desene", preferam sa schimb postul pe wrestling). In concluzie, copilul a plecat acasa cu buza sparta si ochiul vanat, si orgoliul lui de barbat, nu l-a lasat sa se planga mamei sale, deci am scapat si basma curata
Cand s-a nascut sora mea cea mica, eu aveam 7 ani, si stiu ca ai mei ma mai puneau din cand in cand sa stau cu ea. Bineinteles ca mie nu-mi prea convinea chestia asta asa k trebuia sa ma razbun cumva, astfel ochii cazandu-mi pe biberonul din care tocmai se infrupta sarmanul copil. Nu e greu de imaginat ce a urmat…Catalina uitandu-se la desene cu biberonul in gura, iar sor`sa bocind de mama focului in patut.
Imi placea foarte mult sa fac aceleasi lucruri pe care le faceau baietii in incinta. Astfel, cand ei faceau colectie de capace de bere faceam si eu. In urma acestui joc, (puneai multe capace turtite unul peste altul, aruncai cu piatra in ele, si cele care depaseau o anumita arie, le castigai.) arncand cu mult zel cu o piatra inspre zona cu teancul de capace, piatra ajuns putin mai departe, si anume intr-o zona mai sensibila a unui vecin care statea ciuciulica de partea cealalta a zonei de joc.
Ramanand tot la capitolul zone sensibile, tin minte ca odata, un baiat s-a legat de sora mea, iar eu am iesit afara sa-I fac dreptate. Tocmai imi isusisem si eu tactica speciala de ranit baieti, si am decis s-o folosesc in forta. Numai ca nu am calculat exact faptul ca baiatul era destul de mic de statura, si i-am aplicat un genunchi in toata forta in plex. Mi-e greu sa-mi aduc aminte ca jumatate de zi m-a fugarut maica-sa prin incinta; da nu m-a prins. (MU-HA-HA!!!)
Ca sa terminam cu capitolul baietilor batuti, in clasa a 7-a, acelasi coleg pe care il batusem mar in clasa a 3-a, m-a dat de gol profei de romana ca nu mi-am facut tema, drept pentru care am incasat primul si ultmul 4 din viata mea. Saracul baiat, intuind ce-l asteapta, a incercat sa-si gaseasca de lucru in urma profei cand aceasta a iesit din clasa, insa nu se putea tine dupa ea pana la adanci batraneti asa ca in cele din urma l-am prins. Ce-a iesit, nu povestesc in amanunt, pentru ca s-ar putea sa va ingroziti de mine. Insa stiu ca dupa ce am terminat cu baiatul am avut grija ca (ajutata de inca un coleg) sa-l bag, bineinteles cu capul inainte, in cosul de gunoi din scoala (tipurile alea de tomberane verzi, care se pun in scoli pt diversele ambalaje pe care le arunca copiii). Yep that`t the devilish me..
Ramanand la scoala, imi aduc minte, ca prin clasa a 2a, nu aveam de nicio culoare chef sa merg la scoala. Cum faza cu “mama…ma doare burta ingrozitor!!!” nu a mers, m-am gandit ca trebuie sa fac ceva… Astfel, m-am dus la baie, si am inceput sa mananc pasta de dinti. Iar cand am simtit eu ca nu mai pot, am inceput sa vars pasta de dinti in WC…(gest in urma caruia – nu stiu de ce – ma asteptam sa mi se faca rau). Bineinteles ca nu mi-a mers smecheria, si a trebuit sa merg la scoala.
Mai am multe patanii caudate, insa probabil mi le voi aminti mai incolo. M-am decis sa nu va provoc groaza asa dintr-o data, ci in rate, ca la Flanco, so…Take it!

Poza asta banuiesc ca e sugestiva si nu mai are sens sa ma apuc sa-i fac introduceri...(io mi-s aia bruneta)

In acelasi timp, nu pot sa nu va arat un copil absolut adorabil care mi-a luminat ziua.

Geronimoooo

2009-11-26T06:26:00.000-08:00

Pai da. M-am dus la examen. Vineri.
Daca lumea cand intra in sala si incepe examenul zice "Doamne ajuta!", eu am zis "hai ma ca nu-s asa de proasta!" M-am asezat frumos la calculator si am apasat START gandindu-ma "Hai catalina, daca toti cocalarii manelisti iau examenu` asta, poti sa-l iei si tu!" Si-am inceput.
Prima intrebare am gresit-o. Reactia iediat urmatoare a fost una de nervi si de exasperare, insa a culminat cu o mobilizare totala. In timp ce intrebarile se tot perindau prin fata mea, eu tot raspundeam, si mai veneau, mai raspundeam, mai veneau, nu greseam. Si ajung la intrebarea pentru 22 de puncte. Moment maxim, intens, citesc intrebarea, stiu! Daca pana atunci avusesem pe fata o privire incordata, suparata chiar, in momentul imediat urmator mi s-a pus un zambet larg pe fata. Am apasat pe butonul cu raspunsul si am trecut la cele 22 de puncte. Evident, de bucurie, intrebarea imediat urmatoare am gresit-o, deoarece eram mult prea fericita sa mai fiu si atenta, insa pe ultimele doua le-am facut.
M-am ridicat de la masa, mi-am luat dosarul si m-am dus la tanti care ma privea dezaprobator pentru ca fusese nevoita sa vina la mine de vreo 3 ori sa-mi spuna sa stau rezemata ca sa se poata holba aia de la Bucuresti la mine prin camera de supraveghere.
"Si,ce ati facut?"
"Am facut!:D"
"Aha. Pai felicitari! vad aici ca ati facut 24 de puncte. Sa nu uitati sa va sunati instructorul.Pe ce data sunteti programata la oras?"
"Pe 16 decembrie"
"Pai bine, veti pleca din Dacia! Succes!"
Imediat ce m-am intors cu spatele mi s-a lipit un zambet tampit pe fata si am inceput sa caut telefonul s-o sun pe mama...
Deci pe 16 decembrie stati in casa, ca eu daca ma supar accelerez!!!

P.S. In ultimul timp, ma obsedeaza intr-un mare stil melodia asta:

Frustrant...

2009-11-15T12:31:00.001-08:00

Ma chinui de ceva timp, sa-mi definitivez studiul pentru a da un nenorocit de examen pentru permisul auto. Problema adevarata totusi, sunt amaratele alea de chestionare pe care le face tot prostu` ca sa aiba si el habar cu ce se mananca examenu` asta. Si ma doare tare de tot ca ma chinui sa le rezolv si nu-mi ies frate, nu vor sa-mi iasa.
M-am hotarat sa le incerc cu legislatia in fata si...surpriza!!! Socoteala de acasa nu prea se potriveste cu cea din targ. Am luat de exemplu chestionarele oficiale de pe marele sit al Directiei Regimului de permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor(ce pompos suna...), si m-am gandit ca aici nu am cum sa dau gres! (proasta preconceptie...)
Frate! Se afla acolo, pe persoana fizica, cineva care face chestionarele alea fix la abureala. La inceput m-am gandit ca-s eu batuta-n cap si nu-s in stare sa tin minte ca la lumina albastra incetinesti si la aia rosie opresti. Da aveam dreptate (spre uimirea mea) si de fapt ei se inselau.
Asa ca stau acum si ma gandesc, cantaresc, masor, meditez la ce sa fac. Sa ma duc sa dau examenu` sau nu?

In concluzie ca sa ma amuz putin am cautat niste clipuri la subiect pe youtube si am dat peste tipa asta care se chinuie sa faca o parcare laterala cu spatele. Frustrant este ca ea are carnet, iar eu inca dau cu banul daca sa ma duc sau nu la examenul de teorie...

Talent?

2009-11-11T04:48:00.000-08:00

Ma gandeam zilele trecute la viitorul meu. La cat de tare ar fi chiar sa reusesc ce mi-am propus, si sa ajung undeva, in afara sa fac ceea ce-mi place: muzica. Totusi m-am impiedicat de un mic amanunt. Sunt cam lenesa. Da, ati vazut bine LENESA!
Mi-am dat seama ca pentru a ajunge undeva trebuie sa muncesti mult, sa faci sacrificii, pentru ca nimic nu ti se ofera pe tava. Sunt totusi norocosi care se afla la locul potrvit in momentul potrivit. Nu ma victimizez. Este norocul lor; insa sansele ca acest lucru sa se intample unei persoane sunt de...1 la 1000, poate chiar mai mici.
Stand pe youtube si pe trilulilu toata ziua, pierzand vremea, am dat peste clipul de mai jos. Tipul mi se pare super talentat, insa singura lui sustinere este prietenul lui cu care lucreaza, amandoi chinuindu-se intr-o sufragerie. Asta-i lumea in care traim...

Michael Jackson Medley
Vezi mai multe video din Muzica

"M-am suit pe scena si parca eram acolo de cand lumea"

2009-11-10T06:02:00.000-08:00

De astazi, sufletele noastre vor fi mai triste, mai goale, mai sarace. In urma a trei saptamani de chin pe un pat de spital din Bucuresti, maestrul Gheorghe Dinica a plecat dintre noi, si s-a dus sa traiasca alaturi de ingeri.
Gheorghe Dinica, unul dintre cei mai mari actori romani, a absolvit in 1961 Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti, la clasa profesoarei Dina Cocea. "Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Posta, iar eu interpretam rolul Locotenentului Stamatescu din piesa «Titanic-vals» de Tudor Musatescu. Eram pe scena si parca visam. Nici nu stiam ce se intampla cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala", isi amintea el.
In scurt timp, a devenit o emblema a cinematografiei romanesti. Cine nu stie celebra replica din filmul lui Sergiu Nicolaescu "Nu trage dom' Semaca, sunt eu Lascarica". Lascarica a ramas de altfel, un personaj de care, la 75 de ani inca se simtea apropiat. Pana dupa revolutie, Gheorghe Dinica a trait o viata de artist boem. S-a bucurat de perioada celebrei crasme Sarpele Rosu si, alaturi de Stefan Iordache, Marin Moraru, Sergiu Nicolaescu si multi altii, a scris istoria filmului romanesc.

Drum bun Gheorhghe Dinica!