Vine bacu` bine-mi pare, În grădină am o floare! Bacu` o va creşte mare, Vine bacu, bine-mi pare!
De vreo săptămână, în mijlocul unei discuţii banale, cam orice personaj de prin jurul meu îmi bagă pe sub nas replica: - Vai Cătăăă, tu luni ai bacul! - Pe bune?! Ah, nu ştiam! Chiar era nevoie să-mi aduci aminte. Acum, va trebui să amân cheful straşnic pe care l-aş fi tras duminică noapte...! Luni am prima probă din seria multora care vor urma, în cadrul marelui examen de bacalaureat. Ups! Trebuia scris cu litere mari? Nu cred, şi până la urmă, tot aia-i. Nu ştiu de ce se agită atâta lumea pe tema asta. Dacă aş da un print screen la lista mea de messenger, 90% din cei de clasa a doişpea, au statusuri gen: „Învăţ.DND”, „Nu deranja.Mă pregătesc de BAC”, sau şi mai rău „Doamne, cine-a mai inventat şi BAC-ul ăsta?” Bun. Am înţeles. Cu toţii ne stresăm pe tema asta. (mai mult sau mai puţin). Ni se spune că e cel mai important examen din viaţa noastră. PE BUNE? Nu la fel a fost şi examenul de capacitate? Pun pariu că la fel vor fi şi cele ce-l vor urma pe acesta. Toate-s cele mai importante. Şi pâna la urmă ce e atat de greu? METODOLOGIE DE DESFĂŞURARE A PROBEI DE APTITUDINI LINGVISTICE LA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ - adaptare de...eu :D 1) Te îmbraci în cele mai fandosite haine ale tale. Stai mă, nu lua fusta aia scurtă. Chiar dacă profesorul îşi va pune ochelarii ca să audă mai bine ce spui, cu siguranţă nu te va ajuta prea mult. 2) Te asiguri că ai tot ce-ţi trebuie la tine. Ai uitat buletinul acasă? Nu-ţi fă griji, se mai întâmplă... Stai puţin!Nu era ăsta SINGURUL lucru de care aveai nevoie? Forget it! 3) Ajungi la scoală si aştepti. Apoi, mai aştepţi puţin. În momentul în care te-ai săturat de aşteptat, faci singurul lucru posibil în acel moment. Nu măi, nu te duci să fumezi o ţigară. Chiar nu dă bine să puţi tot a Kent, Malboro sau Carpaţi. (Sfantu` ştie ce fumezi...). Deci. Singurul lucru pe care-l poţi face în momentul în care te-ai săturat de aşteptat este sa...mai aştepţi puţin. Da. Puţin stres in plus, nu strică nimănui. 4) Când în final îţi vine rândul, nu te bucura. Aşteaptă sa-ţi vezi subiectul, şi abia atunci bucură-te! Căci va fi ultima dată când vei face asta... 5) Ai 15 minute la dispoziţie, să te gândeşti la cea mai bună metodă de a convinge comisia aia, că eşti capabil să vorbesti limba română. Toate două ideile, se consuma in primele 2 minute... 6) Îţi vine rândul. Debitezi două, trei idei despre stilul funcţional al textului dat, apoi încă vreo câteva despre funcţiile limbii, nu uiţi sa-ţi dai cu presupusul si în final, răspunzi la câteva întrebări. 7) Îţi iei nota. 8) Înjuri în gând. 9) Pleci la băut. 10) Ajungi acasă seara, beat si te gandeşti ce geniu al limbii române ai fost tu la examen!
Respectarea acestor instrucţiuni cu stricteţe, nu garanteaza un rezultat bun la examen. Poate avea insă repercusiuni asupra viitorului tău. Prinde-mă de mână! Simţi că-mi pasă?
Lucruri care nu s-au schimbat,lucruri pe care le traiesti cu impresia ca maine este azi, iar azi o zi care va veni, stiind ce urmeaza sa se intample. Dar stau si ma gandesc…”oare lumea in care ma aflu acum este lumea mea? Lumea in care eu am un loc? Sau doar un spatiu bizar si necunoscut de mine…si de nimeni?” dar daca visez? Daca in aceste clipe eu nu sunt unde cred defapt? Poate stau si plutesc pe un nor visand si crezand ca este adevarat, iar cand ma voi trezi aceste cuvinte vor pieri o data cu visul in care am plutit pentru ca nu era o realitate… dar oare ma insel? Sa fie oare aceasta clipa prezentul, ziua de ieri trecutul, iar ziua de maine…viitorul necunoscut si mult asteptat? Zeci de intrebari ce nu’si au locul in mintea mea, zeci de intrebari care exista, dar totusi nu le intelege nimeni… Inca nu s-a pierdut totul; acea stea, singura stea ramasa aprinsa , simbolizand speranta, o speranta ce nu se stinge niciodata. Aceasta este realitatea…
Cautam prin niste documente mai vechi, si am gasit asta...
Străbătând deşertul Era o zi normală. Mă îndreptam spre casă, iar gândurile se plimbau prin capul meu, ca maşinile la o cursă de Rally. Aveam o stare de disconfort total, cu toate că nu era nimeni în jurul meu pe o rază de 100 de metri. Cu toate astea, ştiam că în curând voi intra în mulţimea de oameni, şi ma voi confunda cu fiecare. Oare de ce nu vreau acest lucru? Mă uit la oameni. De ce nimeni nu zâmbeşte? De ce nimeni nu pare fericit? Ce le lipseşte? De fapt...stiu! Le lipseşte iubirea. Multă lume confundă iubirea cu îndrăgostirea. Revistele pentru femei, telnovelele,filmele, literatura, majoritatea oamenilor, cu excepţia câtorva autori, preamăresc momentul îndrăgostirii, ca şi cum ar fi esenţa adevăratei iubiri. Şi totuşi ar fi de ajuns bunul simţ, ca să înţelegem că experienţa îndrăgostirii este foarte diferită de starea permanentă a iubirii. Dar eu, de ce nu zâmbesc?
Eu niciodata nu sunt aceeasi. Din acest motiv prea putini ma cunosc in adevarata-mi personalitate. Da-mi place ca lumea sa creada ca sunt nebuna. Imi surade ideea...