Pai cam da. E doua noaptea, maine ma trezesc la prima ora, dar eu stau si ma droghez ca tampita. Cu ce? Ehehe... cu ce-i mai bun. Filmulete de pe youtube:) Si ma minunez frate. E plina lumea de chestii interesante, cum ar fi de exemplu tipul asta
Apai, ca sa apari pe o scena, sa canti asa si sa ai pretentia ca esti talentat, iti trebuie c^@%e frate! Problema e ca tipul asta s-ar putea pur si simplu sa fie prea prost sa-si dea seama ca e pe langa. La acelasi show, au venit doi tipi(ma rog, un el si o ea), care talentati nu prea erau, insa povestea lor e chiar draguta si m-a facut sa zambesc.
Apoi a aparut asta! Trebuia sa vina si capitolul babe nebune, nu-i asa?
Adica, logic vorbind, cat de nebun poti fi sa crezi ca un canine poate canta, sa-l tii langa uureche, saracul animal sa nu scoata un sunet si poi sa sustii ca a cantat? Asta imi aduce aminte de o profa care ne supraveghea la capacitate si in timp ce noi practic ne dadeam raspunsuri unii la altii din diferite colturi ale clasei, iar ea zice "Aud voci, si nu am decat 30 de ani!" (weirdo!!!) Cel mai dragut este cand apare asa ceva.
Un omulet cu personalitate adorabila, care stie sa accepte criticile si nu reactioneaza urat atunci cand i se spune adevarul in fata, spre deosebire de urmatoarea tipa
Intre timp s-a facut doua jumate iar eu mi-am pus la downloadat niste programe, deci mai stau...asa ca va mai arat un filmulet si gata. Vizionare placuta!
NA! Am mai trecut odata prin faza asta si imi place sa imi aduc aminte cu drag de faze tampite din copilaria mea care nu a fost deloc plictisitoare sau neplacuta. cred ca daca as putea sa o iau de la capat nu as schimba nimic (ma rog..aproape).
Deci:
Prima patanie mi-o aduc aminte de la camin. Cred ca aveam vreo 5 ani, cand un coleg a venit la mine si mi-a spus ca imi da mie desertul lui de la masa, daca il las sa ma lege de scaun. Neputand sa rezist unei gustoase placinte cu branza,(yummy) am acceptat. Banuiesc ca va dati seama ca nu am capatat placinta. Si pe deasupra, am mai si stat legata de scaun aproximativ o ora, pentru ca educatoarea era in pauza, iar supraveghetoarea care trebuia sa stea cu ochii pe noi cat ne jucam…adormise.
Tot la camin, imi aduc aminte, ca deseori ne duceau sa mancam la cantina. Pentru ca eram cea mai mare grupa (preagatitoare – aveam 6 ani, cine mai era ca noi?) ni se parea normal ca ceilalti copii sa ne trateze cu respect. Asa ca ne duceam frumos, si le luam toata painea, (aveam o feblete ascunsa pentru colturile de paine, pe care le taiam in doua si le faceam masinute de curse), sau le indoiam linguritele sau lingurile.
Stiu ca inainte de serbarea de Craciun, cu vreo 3 saptamani, m-am imbolnavit de varsat de vant. Am stat acasa ce am stat dar mamei i s-a facut mila de mine si s-a indurat sa ma lase sa particip la serbare. Nimic mai simplu; doar ca ajunsa la camin, copii nici nu vroiau sa se apropie de mine, pentru ca aveam inca urmele frumoaselor bubite pe care incercasem sa nu le scarpin, pentru ca ma transformam in gaina (asa vazusem la desene, la Cow& Chiken).
Ajungem la clasa 1 care a marcat multe momente comice ale vietii mele. Aveam un dar foarte frumos de a fugari baietii prin clasa ca sa-i pup (ulala!). Saracii la un moment dat, nici nu se mai sinchiseau sa alerge… Tot in clasa 1, tin minte ca faceam sportul cu profesoara, si fiind la LPS, ne puneau sa facem diverse elemente acrobatice care mie nu-mi ieseau de nicio culoare datorita constitutiei mele nu foate atletice. A urmat drama vietii mele. IN CLASA 1 AM LUAT INSUFICIENT LA SPORT!!!
Ne mutam spre clasa a 3 a unde usor a inceput sa se simta influenta faptului ca in blocul meu majoritatea copiilor erau baieti. In fiecare zi, dupa ce terminam orele,mergeam spre casa, printr-un loc unde stiam noi ca trec multi elevi de liceu. Si tot timpul gaseam cutii de chibrituri cu femei goale, pe care un coleg de-al meu le strangea in casa pentru ca ulterior sa le vanda altor colegi mai prostuti si sa ne cumparam muuuuuuulte bomboane care pocneau pe limba. In urma consumului excesiv de astfel de bomboane, nu am mai putut manca nimic o zi intreaga datorita besicutelor pe care le aveam pe limba.
Tot in aceeasi perioada, incepuse sa ma calce pe nervi un coleg care se tot tinea dupa mine. Asa ca, am hotarat sa “o dam la pace” (asta insemna faptul, ca trebuie sa ne intalnim pe un camp neutru, nici teritoriul meu nici al lui, ca sa ne batem pana unul dintre noi castiga, iar cel ce castiga era clar ca-i era mult superior celuilalt). A inceput lupta, si bineinteles ca saracul baiat nu avea cum sa faca fata loviturilor mele salbatice (imi placea sa stau sa ma uit cu tata la box, si cateodata, cand ramaneam singura la “desene", preferam sa schimb postul pe wrestling). In concluzie, copilul a plecat acasa cu buza sparta si ochiul vanat, si orgoliul lui de barbat, nu l-a lasat sa se planga mamei sale, deci am scapat si basma curata
Cand s-a nascut sora mea cea mica, eu aveam 7 ani, si stiu ca ai mei ma mai puneau din cand in cand sa stau cu ea. Bineinteles ca mie nu-mi prea convinea chestia asta asa k trebuia sa ma razbun cumva, astfel ochii cazandu-mi pe biberonul din care tocmai se infrupta sarmanul copil. Nu e greu de imaginat ce a urmat…Catalina uitandu-se la desene cu biberonul in gura, iar sor`sa bocind de mama focului in patut.
Imi placea foarte mult sa fac aceleasi lucruri pe care le faceau baietii in incinta. Astfel, cand ei faceau colectie de capace de bere faceam si eu. In urma acestui joc, (puneai multe capace turtite unul peste altul, aruncai cu piatra in ele, si cele care depaseau o anumita arie, le castigai.) arncand cu mult zel cu o piatra inspre zona cu teancul de capace, piatra ajuns putin mai departe, si anume intr-o zona mai sensibila a unui vecin care statea ciuciulica de partea cealalta a zonei de joc.
Ramanand tot la capitolul zone sensibile, tin minte ca odata, un baiat s-a legat de sora mea, iar eu am iesit afara sa-I fac dreptate. Tocmai imi isusisem si eu tactica speciala de ranit baieti, si am decis s-o folosesc in forta. Numai ca nu am calculat exact faptul ca baiatul era destul de mic de statura, si i-am aplicat un genunchi in toata forta in plex. Mi-e greu sa-mi aduc aminte ca jumatate de zi m-a fugarut maica-sa prin incinta; da nu m-a prins. (MU-HA-HA!!!)
Ca sa terminam cu capitolul baietilor batuti, in clasa a 7-a, acelasi coleg pe care il batusem mar in clasa a 3-a, m-a dat de gol profei de romana ca nu mi-am facut tema, drept pentru care am incasat primul si ultmul 4 din viata mea. Saracul baiat, intuind ce-l asteapta, a incercat sa-si gaseasca de lucru in urma profei cand aceasta a iesit din clasa, insa nu se putea tine dupa ea pana la adanci batraneti asa ca in cele din urma l-am prins. Ce-a iesit, nu povestesc in amanunt, pentru ca s-ar putea sa va ingroziti de mine. Insa stiu ca dupa ce am terminat cu baiatul am avut grija ca (ajutata de inca un coleg) sa-l bag, bineinteles cu capul inainte, in cosul de gunoi din scoala (tipurile alea de tomberane verzi, care se pun in scoli pt diversele ambalaje pe care le arunca copiii). Yep that`t the devilish me..
Ramanand la scoala, imi aduc minte, ca prin clasa a 2a, nu aveam de nicio culoare chef sa merg la scoala. Cum faza cu “mama…ma doare burta ingrozitor!!!” nu a mers, m-am gandit ca trebuie sa fac ceva… Astfel, m-am dus la baie, si am inceput sa mananc pasta de dinti. Iar cand am simtit eu ca nu mai pot, am inceput sa vars pasta de dinti in WC…(gest in urma caruia – nu stiu de ce – ma asteptam sa mi se faca rau). Bineinteles ca nu mi-a mers smecheria, si a trebuit sa merg la scoala.
Mai am multe patanii caudate, insa probabil mi le voi aminti mai incolo. M-am decis sa nu va provoc groaza asa dintr-o data, ci in rate, ca la Flanco, so…Take it!
Poza asta banuiesc ca e sugestiva si nu mai are sens sa ma apuc sa-i fac introduceri...(io mi-s aia bruneta)
In acelasi timp, nu pot sa nu va arat un copil absolut adorabil care mi-a luminat ziua.
Pai da. M-am dus la examen. Vineri. Daca lumea cand intra in sala si incepe examenul zice "Doamne ajuta!", eu am zis "hai ma ca nu-s asa de proasta!" M-am asezat frumos la calculator si am apasat START gandindu-ma "Hai catalina, daca toti cocalarii manelisti iau examenu` asta, poti sa-l iei si tu!" Si-am inceput. Prima intrebare am gresit-o. Reactia iediat urmatoare a fost una de nervi si de exasperare, insa a culminat cu o mobilizare totala. In timp ce intrebarile se tot perindau prin fata mea, eu tot raspundeam, si mai veneau, mai raspundeam, mai veneau, nu greseam. Si ajung la intrebarea pentru 22 de puncte. Moment maxim, intens, citesc intrebarea, stiu! Daca pana atunci avusesem pe fata o privire incordata, suparata chiar, in momentul imediat urmator mi s-a pus un zambet larg pe fata. Am apasat pe butonul cu raspunsul si am trecut la cele 22 de puncte. Evident, de bucurie, intrebarea imediat urmatoare am gresit-o, deoarece eram mult prea fericita sa mai fiu si atenta, insa pe ultimele doua le-am facut. M-am ridicat de la masa, mi-am luat dosarul si m-am dus la tanti care ma privea dezaprobator pentru ca fusese nevoita sa vina la mine de vreo 3 ori sa-mi spuna sa stau rezemata ca sa se poata holba aia de la Bucuresti la mine prin camera de supraveghere. "Si,ce ati facut?" "Am facut!:D" "Aha. Pai felicitari! vad aici ca ati facut 24 de puncte. Sa nu uitati sa va sunati instructorul.Pe ce data sunteti programata la oras?" "Pe 16 decembrie" "Pai bine, veti pleca din Dacia! Succes!" Imediat ce m-am intors cu spatele mi s-a lipit un zambet tampit pe fata si am inceput sa caut telefonul s-o sun pe mama... Deci pe 16 decembrie stati in casa, ca eu daca ma supar accelerez!!!
P.S. In ultimul timp, ma obsedeaza intr-un mare stil melodia asta:
Ma chinui de ceva timp, sa-mi definitivez studiul pentru a da un nenorocit de examen pentru permisul auto. Problema adevarata totusi, sunt amaratele alea de chestionare pe care le face tot prostu` ca sa aiba si el habar cu ce se mananca examenu` asta. Si ma doare tare de tot ca ma chinui sa le rezolv si nu-mi ies frate, nu vor sa-mi iasa. M-am hotarat sa le incerc cu legislatia in fata si...surpriza!!! Socoteala de acasa nu prea se potriveste cu cea din targ. Am luat de exemplu chestionarele oficiale de pe marele sit al Directiei Regimului de permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor(ce pompos suna...), si m-am gandit ca aici nu am cum sa dau gres! (proasta preconceptie...) Frate! Se afla acolo, pe persoana fizica, cineva care face chestionarele alea fix la abureala. La inceput m-am gandit ca-s eu batuta-n cap si nu-s in stare sa tin minte ca la lumina albastra incetinesti si la aia rosie opresti. Da aveam dreptate (spre uimirea mea) si de fapt ei se inselau. Asa ca stau acum si ma gandesc, cantaresc, masor, meditez la ce sa fac. Sa ma duc sa dau examenu` sau nu?
In concluzie ca sa ma amuz putin am cautat niste clipuri la subiect pe youtube si am dat peste tipa asta care se chinuie sa faca o parcare laterala cu spatele. Frustrant este ca ea are carnet, iar eu inca dau cu banul daca sa ma duc sau nu la examenul de teorie...
Ma gandeam zilele trecute la viitorul meu. La cat de tare ar fi chiar sa reusesc ce mi-am propus, si sa ajung undeva, in afara sa fac ceea ce-mi place: muzica. Totusi m-am impiedicat de un mic amanunt. Sunt cam lenesa. Da, ati vazut bine LENESA! Mi-am dat seama ca pentru a ajunge undeva trebuie sa muncesti mult, sa faci sacrificii, pentru ca nimic nu ti se ofera pe tava. Sunt totusi norocosi care se afla la locul potrvit in momentul potrivit. Nu ma victimizez. Este norocul lor; insa sansele ca acest lucru sa se intample unei persoane sunt de...1 la 1000, poate chiar mai mici. Stand pe youtube si pe trilulilu toata ziua, pierzand vremea, am dat peste clipul de mai jos. Tipul mi se pare super talentat, insa singura lui sustinere este prietenul lui cu care lucreaza, amandoi chinuindu-se intr-o sufragerie. Asta-i lumea in care traim...
De astazi, sufletele noastre vor fi mai triste, mai goale, mai sarace. In urma a trei saptamani de chin pe un pat de spital din Bucuresti, maestrul Gheorghe Dinica a plecat dintre noi, si s-a dus sa traiasca alaturi de ingeri. Gheorghe Dinica, unul dintre cei mai mari actori romani, a absolvit in 1961 Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti, la clasa profesoarei Dina Cocea. "Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Posta, iar eu interpretam rolul Locotenentului Stamatescu din piesa «Titanic-vals» de Tudor Musatescu. Eram pe scena si parca visam. Nici nu stiam ce se intampla cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala", isi amintea el. In scurt timp, a devenit o emblema a cinematografiei romanesti. Cine nu stie celebra replica din filmul lui Sergiu Nicolaescu "Nu trage dom' Semaca, sunt eu Lascarica". Lascarica a ramas de altfel, un personaj de care, la 75 de ani inca se simtea apropiat. Pana dupa revolutie, Gheorghe Dinica a trait o viata de artist boem. S-a bucurat de perioada celebrei crasme Sarpele Rosu si, alaturi de Stefan Iordache, Marin Moraru, Sergiu Nicolaescu si multi altii, a scris istoria filmului romanesc.
Eu niciodata nu sunt aceeasi. Din acest motiv prea putini ma cunosc in adevarata-mi personalitate. Da-mi place ca lumea sa creada ca sunt nebuna. Imi surade ideea...
.jpg)
