Mă simt atât de departe de ceea ce a fost odată. O senzație ce revine din ce în ce mai des și e din ce în ce mai acută este aceea că stau și îmi privesc viața de undeva de sus. Totul se desfășoară în fața ochilor mei ca un film prost jucat, în care nici măcar regizor nu pot fi. Mă ții mereu de mână, iar tictac-ul amintirii noastre îmi lovește timpanul în cel mai violent mod. Aș vrea să dau pe „fast forward” ca să se termine odată totul, însă...
Eu niciodata nu sunt aceeasi. Din acest motiv prea putini ma cunosc in adevarata-mi personalitate. Da-mi place ca lumea sa creada ca sunt nebuna. Imi surade ideea...