Ah, dar nu vreau sa deranjez...

M-am facut rea.
Stai. Nu eram deja? O, daaa! Eu`s un mic dracusor care se ascunde sub niste ochi mari si o buzita tremuranda. Da` rea mai sunt... In consecinta, am decis sa ma apuc sa scriu bloguri rele.
-Catalina, dar daca tu scrii bloguri rele, cine le mai citeste?
Tu. Pentru ca stii care-i smecheria? N-ai sa stii ca-i rau blogul decat cand te vei apuca deja sa-l citesti. Iar curiozitatea, pentru ca stiu ca esti curios, te va impinge sa citesti mai departe.
Azi ii voi bodogani pe musafiri. Stiu ca-i iubesti, stiu ca-i urasti, dar pur si simplu nu poti trai fara ei. Sunt accesoriul tau preferat din casa, si fara ei viata ta ar fi mult mai monotona.
Mie-mi plac musafirii. De toate felurile. Imi place sa ii analizez si sa-i critic in ascuns. De data asta insa, critica nu va ramane doar in mintea mea, ci o voi face publica.
Musafirii se impart in muulte categorii.

Rusinosul
Intra in casa, si de la usa iti creeaza o senzatie de discomfort. Nu stie cum sa se descalte mai repede, cum sa puna papucii mai langa usa, pentru a nu-ti murdari covorul, parchetul, gresia, sau orice ai avea tu pe jos. Imediat ce incerci sa ii oferi niste papuci pe care sa ii incalte iti spune "Nu multumesc, imi este bine si asa". Totusi, peste cinci minute, il vezi cum paseste grijuliu sa nu-si murdareasca sosetele albe, evident noi, pe care le-a cumparat stiind ca va veni la tine in vizita si va refuza sa-i dai papuci.
Ca o gazda buna ce esti, vrei sa-i faci sederea cat mai placuta, de aceea il intrebi daca doreste ceva. Initial, ti se arunca in fata un "NU" categoric. Totusi, pe masura ce incepi sa aduci cam tot ce ai in casa, observi ca musafirul tau cel timid se dezbraca de toata rusinea si usor, usor, te adanceste in faliment.
La finalul vizitei, alaturi de salutul evident, se vor afla intotdeauna cuvintele "Te rog, scuza-mi deranjul."

Ghiolbanul
Nici nu i-ai deschis bine usa, nici nu apuca sa te salute, ca imediat intra in casa. Fie ploaie, zapada, noroi, el va intra tot timpul incaltat. In momentul in care il vei soma sa se descalte el va veni cu doua replici:
1) "De acuma am intrat. Nu are sens sa ma mai descalt."
2) "Scuza-ma da-s incaltat de dimineata si nu cred ca vrei sa ma descalt!"
Iti dai seama ca orice ai face, el tot nu se va descalta, asa ca o lasi balta. Nu trece mult, si te intreaba: "Da` ceva de baut sau de halit nu dai si tu?" Stanjenit, te duci si te uiti prin frigider, prin bucatarie, sa vezi cu ce ai putea sa-l servesti. Te intorci cu un pahar de suc si cateva prajituri, iar el, vadit jignit de cantitatea mica de prajituri si de marimea paharului de suc, incepe sa infulece.
Va avea grija bineinteles sa iti mai ceara odata, iar ca sa nu pici prost va trebui sa repeti gestul. Odata facut acest lucru, va veni replica: "Da` adu ma bidounu` ala de suc incoa`! Ce tot imi dai cu picatura?"
Toata vizita va decurge in acest fel, iar la sfarsitul vizitei, pe langa evidentul salut va veni intrebarea: "Si? Cand ma mai chemi la tine?".....NICIODATA!

Familistul
"Salut! Scuze, da a trebuit sa-l iau si pe asta micu` ca soacra-mea nu a putut sa stea cu el, si nevasta-mea e la salon." Acestea sunt cuvintele care iti sunt servite imediat ce ai raspuns la usa, iar creatura blonda, micuta, cu ochii mari si albasti iti zambeste angelico-diabolic. "Nu-i nimic!" spui, si incerci sa ignori faptul ca dracusorul de copil deja se simte ca la el acasa.
Nu te deranjeaza cand varsa paharul cu apa pe covor. E apa...se usuca.
Nu te deranjeaza cand trage fata de masa pe jos. Nu-i nimic...macar biscuitii si cioburile nu pateaza.
Nu te deranjeaza cand incepe sa-ti scoata carti din biblioteca. Se pot aseza la loc...
Dar cand dragutul parinte vine cu replica "Lasa-l mai! Stii ca asa sunt copiii!", uiti de ochisorii albastri si dragalasi, si o senzatie de nervozitate te cuprinde din cap pana in picioare.
Brusc, iti aduci aminte ca trebuie sa fii undeva urgent peste jumatate de ora, si vizita se incheie. Pe langa evidentul salut, se adauga replica: "Data viitoare il las cu mama..."

Dezinvoltul
Intra pe usa, si se manifesta ca la el acasa. Isi arunca papucii, haina pe unde apuca si se asaza confortabil pe fotoliul lui preferat. Daca vede ca nu a de gand sa il servesti cu nimic, stie de unde si ce sa ia, asa ca se muta in bucataria ta si se comporta ca la un bufet suedez.
Iti reprosaza imediat ca nu ai aspirat sau ca nu ai sters praful, iar faptul ca poate ai uitat sa stangi o bluza ce se afla rezemata pe spatarul scaunului il revolta instant. In curand i se face cald, iar bluza pe care si-o da jos, aterizeaza exact...unde apuca.
Acest tip de musafir ori va sta la tine pana cand va trebui politicos sa-l trimiti acasa, ori se va plictisi repede si va pleca Iar pe langa evidentul salut, va veni si replica "Te-ai ramolit, batrane!"

Urmatorul video este atat de in-topic, incat nu se poate sa nu-l urmariti pana la capat. Enjoy!




Later edit: Mai sunt si musafirii normali, insa in legatura cu ei nu e nimic amuzant asa ca...alta data! :D

Eroticovision

Cum ar spune cineva, NU SE MAI POATE BAI! Ma revolt!
De ceva ani, urmaresc cu foarte mare interes concursul Eurovision in toate etapele lui. Nu trebuie sa ai cultura muzicala ca sa iti dai seama ca nivelul la care au ajuns lucrurile este cu mult mai scazut decat cel de acum cinci, sase ani, insa asta doar la nivel de Romania. Daca in restul Europei se duc eforturi mari sa trimita tot ce e mai bun in finala, la noi e tocmai pe dos.
Noi nu cunoastem conceptul de talent. Sau daca il cunoastem, cu siguranta i-am redus din insemnatate. La noi, sa fii talentat inseamna sa ai fusta scurta, implant cat mai scump, si poate sa te si balangani putin pe o muzica destul de proasta si monotona. Daca-l mai si cunosti pe Duta, Moga sau oricare dintre ei, succesul iti este asigurat.
Stiti cine participa anul acesta la Eurovision? Hai, ghiciti! E celebru, talentat, are valoare, spate si multi dusmani. Nu Guta mai, nici chiar asa!
Mirobolantul, fantasticul, unicul Floriiiiiiin...nu Calinescu, nu Piersic,......SALAAAAM!
Hai, inchide gura! Stiu ca ai ramas surprins. Si eu am avut exact aceeasi reactie. Si am fost rea cand am aflat asta, deoarece am auzit ca va canta in duet cu o fata foarte talentata. Prima persoana la care m-am gandit a fost Paula Seling (simti ironia de aici? hm?). Apoi am aflat ca nu e asa. Geniul muzical Florin Salam va canta impreuna cu o miune de fata, un talent nedescoperit, o bijuterie muzicala si anume, Ana Maria de la Craiovaaaa!
N-o stiti? POFTIIM? Cum de? Ciudat...nici eu!
M-am apucat asadar, sa caut informatii despre cei doi si am gasit niste filmulete edificatoare pe iutub. Stiti ce ma amuza? Ca au o strategie simpatica rau de tot. Se duc pe la toate posturile de televiziune sa-si anunte participarea cu textul "Noi am depus piesa, dar stim ca o sa ne judece din cauza ca Florin e manelist. Lumea nu intelege ca un om talentat poate canta orice.!" E totul cu psihologie inversa, voi nu intelegeti? (wink)
Acum, as putea sa fiu rea si sa ma apuc sa comentez sau sa fac misto de ei. Dar stiti ce? Ei singuri se fac de ras. E de ajuns sa va uitati. Si va rog sa va uitati la amandoua. MERITA!

Enjoy!



Si piesa..:D



Later edit: Mi-a zis Dragos sa va anunt ca nu s-a calificat oricum in finala...

Dezvoltare (I) - Neologisme

Buna ziua! Ma numesc Catalina si sunt o persoana matura!
Matura pe naiba. Sunt atat de matura, incat mi-as putea petrece o zi intreaga jucand CS, sau jucandu-ma cu masinute, cu lego, sau cu orice altceva din campul lexical al acestor obiecte. Nu mi-e rusine sa recunosc. Desi am 18 ani, sunt inca un copil si ma mandresc cu asta. Imi place sa fiu strigata "Copil". Atata timp cat cel care foloseste acest apelativ nu se refera la partea aia cu schimbat scutece, batut pe spate, hranit cu babetica la gat, totul e bun.
Si ce daca ma comport ca un copil? Si ce daca imi place sa fac mocutze ca sa obtin de la oameni zambete? Si ce daca refuz sa ma maturizez?
Mi-a placut prea mult perioada mea de copilarie constienta. Spun constienta, deoarece chiar nu-mi aduc aminte cum o prindeam pe mama de par, degete, haine, etc, atunci cand aveam 1-2 ani.
Am crescut intr-un mediu foarte interesant. Totusi, educatia mea nu a venit numai din partea parintilor mei si de aceea m-am gandit sa incep o serie de mai multe scrieri in ceea ce priveste dezvoltarea mea ca om bine-crescut.

Prima mea amintire culturalizanta o am de la varsta de sase ani.
Pe atunci eram prietena foarte buna cu Alina, vecina mea. La aniversarea ei de sapte ani, ne-au urcat intr-o masina si ne-au dus la Bacau la McDonald`s. Imi este greu sa va explic gradul de entuziasm pe care il aveam in oase in momentul acela, asa ca am sa va las sa cititi in continuare fara sa va disturb lectura cu niste descrieri siropoase si...gata.
Ajunsi acolo, ne-a luat in primire clownul ala ciudat, Ronald parca, si ne-a dus la o masa. Primul lucru pe care mi-au picat ochii a fost scaunul imens pe care a asezat-o pe Alina. Era cu rosu si galben, si scria ceva de genul "La multi ani, ai implinit 7 ani!" In momentul imediat urmator, m-am intrebat cel mai logic lucru posibil. "De unde stie clownul asta ciudat cati ani implineste Alina? Si de ce a facut un scaun special pentru aniversarea ei?" (Mult mai taziu, a venit tot el sa ne arate ca de fapt in spatele scaunului se afla o rotita din care se schimba numarul prezent in dreptul varstei).
A urmat faza in care ne-am indopat cu absolut tot ce ne-a fost pus in fata. In ciuda faptului ca parintii ne spuneau sa avem grija ca ni s-ar putea face rau, noi nu ne-am sfiit sa incercam din toate cate putin.
Si ne-au dat meniuri cu jucarie. Eram in extaaaaaz! Pe atunci era la moda Lion`s King, deci si ei aveai jucarii pe tema asta. Mie-mi picase chiar Simba. Era adoraaabiiil! (Pacar ca era maro si nicidecum galben cum vazusem eu la desene. Dar ce mai conta? avea jucarie!)
La sfarsitul festinului, cu burtile cat Casa Poporului, ne-am urcat in masina sa ne indreptam spre casa. Nu a fost nevoie de mult timp ca sa-mi dau seama ca in stomacul meu nu se petrece ceea ce trebuie. Da`-mi era rusine sa zic, asa ca am tacut si am asteptat sa-mi treaca. In scurt timp, cele consumate de mine la aniversare, se aflau pe jos, pe hainele mele, pe sparatul scaunului din fata, pe hainele celorlalti copii, peste tot. Asa ca parintii Alinei au decis sa opreasca masina. Dupa ce au vazut ca nu mai am nicio reactie ciudata, am pornit din nou. In maxim cinci minute, acea senzatie ciudata din stomacul meu a inceput sa se pronunte din nou. De data asta stiam ce urmeaza sa se intample, asa ca am anuntat si s-a oprit masina. Acest proces s-a repetat cam de cinci ori pana cand, am reusit sa-mi golesc tot stomacul. Odata definitivata aceasta sarcina, am adormit...iar cand m-am trezit, am primit prima mea lectie de limba romana la nivel avansat.
Dupa cum spuneam, am adormit. Si m-am mai trezit cand am intrat in oras. Vazand ca in sfarsit reactionez, mama Alinei imi spune: "Ai dormitat destul de mult...!" Debusolata total, zic: "Cam da...", dupa care imi pun mintea la contributie sa-mi dau seama ce a insemnat acel cuvant. Si ma gandesc. "Cu siguranta este o actiune pe care eu am facut-o azi. Totusi, cele mai recente sunt somnul si...cealalta." Cum credeti ca am aflat pana la urma care din ele era sinonima cu neologismul tocmai asimilat? Am continuat conversatia. "Nu stiu de la ce am dormitat atat..." (diabolica, nu?) Mi se raspunde: (Pai la cat ti-a fost de rau inainte, era si nomal!)
EVRIKA! Deci dormitatul s-a intamplat dupa ce mi-a fost rau. Asta inseamna ca...a dormita este acelasi lucru cu a dormi. Si stau si ma gandesc dupa...Nu e la mintea cocosului?
Oricum, stiu ca dupa acel eveniment, incercam sa folosesc acest termen cat mai des, ca sa vada lumea ca e sunt DESTEAPTA. Va puteti imagina un copil de sase ani spunandu-le parintilor "Eu ma duc sa dormitez. Sunt obosita" (Straight faces...)
Aceasta a fost prima mea amintire culturalizatoare. Mai sunt muuulte, insa acesta e doar inceputul. Momentan e tarziu, si luand in considerare programul meu pe maine, ar trebui sa ma duc sa dormitez.

Doar sunt obosita, nu?

O altfel de...

Azi nu sunt emo, nu sunt deprimata, nu sunt nici macar in starea mea de labilitate psihico-emotionala. Sunt doar o alta "eu".

Deziluzie


M-am sprijinit de soare
Si i-am rupt o raza.
Iar Dumnezeu mi-a cerut daune morale
Cu o privire plina de emfaza.

I-am explicat ca insusi soarele
m-a invitat
Si bratul sau batran l-a oferit.
Spre-a mea sustinere el s-a sacrificat,
Dar pentru Dumnezeu nu a contat
caci eu,
M-am sprijinit de soare
Si i-am rupt o raza.



Yann Tiersen- Comptine d'un autre ete
Asculta mai multe audio Muzica

Vitezomanul Gica...

Bau! Mai tineti minete examenul meu de conducere? Da, ala pentru care eram atat de entuziasmata. Ala pentru care nu am dormit o noapte si pentru care n-am mancat nimic o zi jumate. Da mai, ala pentru care de dimineata de la ora 8 pana dupamiaza nu m-am dus la baie si aproape am facut pe mine. Ala. Ei bine...l-am picat.
Stiu. A trecut ceva timp de cand s-a intamplat marele eveniment. Da` mie abia acum mi-a venit sa scriu despre asta. E fustrant sa scrii despre un esec. Dar ce sa mai spun de un esec urat pentru care esti mult prea putin vinovat?
Si fu cam asa...
Dimineata la prima ora, se trezeste Catalina si se aseaza la masa. Desi micul dejun era unul bogat, nu i-a trebuit nimic deoarece erau destule emotii in stomac, iar mancarea ar fi fost de prisos. Se uita la ceas, groaznic de tarziu. Isi ia telefonul (ca doar ala e cel mai important), cheile si...aaaa, da, dosarul. Nimic nu era mai potrivit in acel moment decat bunica cea ingrojorata care spune.
-Mai bunica, dar nu-ti iei si tu niste ciorapi pe sub pantalonii aia? Ca ai sa ingheti...
-La ce-mi trebuie ciorapi? Crezi ca asa frig afara?
E de prisos sa spunem ca in picioare avea adidasi, iar pantalonii erau relativ largi, ca sa nu o incomodeze.
Se indreapta astfel Catalina spre statia de tramvai, unde urma sa astepte...mult. Cinci minute au fost de ajuns ca ea sa nu-si mai simta picioarele, degetele de la picioare, mainile, degetele de la maini si cam tot restul corpului.
Ajunge la zona de plecare a examenului. Ora opt. Se presupune ca la maxim opt si un sfert, ilustrii purtatori de chipiu, ar fi trebuit deja sa strige listele. Dar de ce sa se grabeasca? Doar Catalina nu avea ciorapi pe ea. Trebuia pedepsita pentru nesabuinta ei. Intr-un final glorios (cam pe la ora noua), apar si tartorii. In timp ce Catalina facea ultima rugaciune, cruce (ar fi facut si matanii, dar ii erau picioarele inghetate), si isi spunea in gand "Nu Ciobanu, nu Ciobanu", se striga prima lista,necastigatoare. A doua lista, necastigatoare. A treia lista, Ciobanu. A patra pe lista in curs de strigare, Antal Berbecaru Catalina.
A urmat momentul in care ar fi sarit in sus de bucurie, ar fi pupat pamantul si ar fi imbratisat toti oamenii de acolo (pentru ultima data inainte sa se arunce de pe bloc), insa din nou, picioarele inghetate nu-i permiteau.
Si....a asteptat.
S-a facut ora zece, unsprezece, doisprezece, instructorul avea tot timpul ceva mai bun de facut decat sa-l prinda pe nenorocitul ala de politist si sa-l aduca la masina. Se face ora unu. Usor, usor, parcarea incepe sa se goleasca si nu mai raman decat doua masini. Se face ora doua, si intr-un final, li se da ordinul. "Mergeti in parcare la ANL. Urc de acolo in masina". Ce bucurie pe Catalina! Apuca si ea sa conduca pe zapada pentru prima data. (era prima zi de ninsoare)
Ajunge in parcare, instructorul ii da ultimele indicatii, ii spune ca e totul ok si nu exista motiv pentru care ar putea pica atata timp cat este atenta. apoi, coboara din masina, cedandu-i locul POLITISTULUI CIOBANU...
Evidentul dialog:
-Buna ziua! Inspector Ciobanu, dumneavoastra?
-Buna ziua! Antal Catalina ma numesc...(ros de unghii)
-Aici scrie ca va numiti si Berbecaru (privire morocanoasa)
-A, da, deobicei nu folosesc numele acesta... (Damn it!)
-Domnisoara, aici nu ne jucam. Nu ne intereseaza ce folositi si ce nu folositi. Aici ne dam datele complete.
-Ma scuzati...(inceput de panica)
-Bine. Haideti sa pornim.
-Unde mergem?
-Pai chiar daca e zapada pe jos, ar trebui sa vedeti ca la stanga nu putem merge deoarece e linie continua, deci mergem la dreapta.
-OK...
Deja panicata, Catalina verifica a zecea oara oglinzile, centura, frana de mana, farurile. Totul era in regula. Porneste. Nici nu iese bine din parcare, ca in fata ei, pe banda de langa ax, o masina stationeaza. Gandeste: "Daca-l depasesc prin dreapta, nu e bine. Prin stanga nici atat. Am linie continua. Totusi, mai bine pe dreapta" Si purcede la manevra. Semnalizeaza, se incadreaza, depaseste, merge mai departe.
-Domnisoara dar, ce ati facut?
-Pai am depasit...
-Dar este permis sa depasim prin dreapta?
-Dar era linie continua...
-De unde stii? E zapada pe jos. Nu se vede.
-Dar dumneavoastra ati spus acum 5 minute...
-Nu conteaza ce am spus eu. Acolo nu se vede linia continua, deci se poate sa nu fie.
Deja nervoasa, Catalina isi continua drumul.
-La intersectie va rog frumos sa faceti dreapta.
Se uita, analizeaza, incepe sa semnalizeze, si observa LOCUL. "Poftiiim?" gandeste. Apoi observa ceva si mai crunt. O trecere de pietoni care era, evident,...circulata. "Nu se poate! Zapada e de minim un metru pe acolo. Sa opresc? Si eu cum mai plec?" Se hotaraste totusi sa opreasca si sa le acorde prioritate pietonilor. (ca doar asa ne-a invatat Sfanta Carte. Nu Biblia ma, Cartea de legislatie.) Opreste masina, asteapta, baga in viteza intai, si da-i bataie taticu`. Dar de ce ar pleca masina de pe loc si n-ar derapa putin?
-Domnisoara dar nu turati motorul atat de tare!
-SI CUM VRETI SA MAI PLEC DE AICI???
La un moment dat, incapatanatul vehicul se hotaraste sa plece de pe loc, iar Catalina isi continua pelerinajul pe strazile cartierului Alexandru. Dar stai. Suna telefonul. Fara nici o urma de jena, inspectorul Ciobanu raspunde la telefon. "Ai ajuns? A, pai stai si asteapta-ma ca-n maxim 5 minute cred ca termin si eu." "POFTIIIIIIIIIM?" isi zice Catalina in minte si-si continua drumul.
-As vrea sa intrati pe straduta asta, si acolo sa-mi faceti o garare cu spatele!
"Super!" se gandeste Catalina. "La asta i-am dat clasa!" Si isi incepe manevra. In momentul in care masina se afla in pozitia finala, se uita la domn` inspector si asteapta aprecierile.
-Domnisoara, dar nu vedeti ca nu sunteti la distanta egala de cele doua masini?
-Ah, as mai putea sa incerc odata? "Ma, esti nebun, vrei sa scot rigla?"
-Nu, lasati, porniti, si haideti sa ne indreptam spre capat Dacia.
Cu nervii intinsi la maxim, porneste masina si-si continua mersul. La un moment dat, panicat, politistul trage de volan si striga:
-Dar nu vezi ca mergi pe doua benzi?
Incercand sa nu aiba un ton iritat Catalina raspunde.
-Dar nu vedeti ca pe jumatate din banda mea, zapada este de un metru?
-Hai, lasa comentariile si mergi. Si mai incetineste si tu. Cum poti sa circuli cu 20 km/h pe vremea asta?
Cei doi ajung in capatul cartierului Dacia, iar el intreaba:
-Cum credeti ca am mers?
-Bine (cu tupeu si nervi...multi!)
-Eu nu spun asa. Ia sa vedem ce are de zis colegul nostru. Ia spune tu, ce a facut Catalina gresit.
-Pai a depasit prin dreapta si...nu mai stiu.
"Ma tu esti dobitoc? depaseste tu pe linie continua, oricat de acoperita de zapada ar fi ea!"
-Imi pare rau, dar nu va pot da permisul. Nici soferii profesionisti nu se descurca pe o astfel de vreme, ce sa mai spun de dumneavoastra. Va doresc o zi buna in continuare! La revedere!
Poftiiiiim? Pentru asta am inghetat? Pentru asta am facut foamea? Pentru asta nu am dormit tota noaptea? Se pare ca da. Si m-a enervat la culme faptul ca am fost ultima. Probabil omul era atat de plictistit incat i-a fost mult prea lene sa-si mai de interesul si cu mine.
Dar asta este! Viate e frumoasa, si poate e mai bine ca nu mi-am luat permisul, ca cine stie ce accidente as mai fi facut.
Zambiti, va rog!


ADA MILEA - DRUM BUN
Asculta mai multe audio Muzica

Nu-i asa ca asa-i?

Ideile din capul meu nu sunt normale. Acum ma gandesc la lucruri tampite care ma deprima, in urmatoarea secunda imi vine in minte cel mai tare banc pe care il stiu. Ma gandesc; poate sunt nebuna. Si daca e asa, ce? Mie-mi place cum sunt. Multi nu ma suporta, putini ma iubesc, dar celor mai multi le sunt indiferenta. Si mi-as dori totusi, ca macar o zi, cei din jurul meu sa priveasca lumea cum o fac eu.
Sunt in tramvai. Muzica de toate felurile imi urla in casti si sub aparenta fata a indiferentei, analizez fetele oamenilor.
In fata mea sta o doamna. Par scurt,roscat, ciufiulit. in varsta de maxim 45 de ani, evident stresata. Iti dai seama dupa cum isi rupe pielitele de la unghii si dupa privirea putin devianta. O clipa a trebuit sa ma uit la ea si m-am imaginat eu, peste 25 de ani fiind exact ca ea. M-am speriat. Am trecut mai departe.
Pe scaunul de vis-a-vis sta o tanara. Corp atletic, imbracaminte casual, un par blond de un stralucitor fenomenal si niste ochi albastri in care te pierzi efectiv. Si totusi...tristi. Am inceput imediat sa creez scenarii. Sa-i ofer mintii mele de copil curios o explicatie plauzibila asupra faptului ca o fata atat de frumoasa are niste ochi atat de tristi.
Alaturi de ea, un domn destul de tanar. E om de afaceri sigur. Are un lap-top dupa el, si vorbeste intr-una la telefon. Tare. Ma gandesc ca e genul de om care nu e niciodata multumit de sine. Doreste sa iasa-n evidenta si cam astea ar fi singurele metode. Are o privire rea, si miscari nervoase de om pus tot timpul pe fuga.
Simt usor, cum mintea mea imi cere permisiunea sa intre in depresie. Observ cu dezamagire cum tristetea unor necunoscuti ma copleseste si pe mine. Si totusi, imi mai incerc norocul odata.
Intr-un colt de tramvai, singur, sta un barbat. Varsta maxima de 40 de ani, miscarile nervoase si tipul privirii dezorientate, tradeaza un posibil handicap mintal. Ma observa ca-l studiez, se uita in ochii mei si-mi zambeste. Un zambet sincer pe care nu-l intalnesti des. Contactul vizual este intrerupt iar el isi muta privirea pe geam. Il vad cum se bucura de fiecare copil ce se joaca pe strada, cum zambeste la vederea cainelui nebun care s-a gandit sa traverseze pe rosu, si cum nimic nu-i poate alunga zambetul de pe fata.
Tramvaiul ajunge la destinatie; destinatia mea. Ii mai arunc odata o privire, imi iau portia de bunavointa din zambetul lui, si cobor din tramvai gandindu-ma cum un gest sau o privire, poate schimba total starea de spirit a unui om.
Mi-ar placea sa zambesc mai mult...


my brightest diamond- something of an end
Asculta mai multe audio Muzica

Ler la 10 mii!

Si am tot zis ca scriu. Si am atatea idei, ca uneori ma enervez de cate-s de multe.
In urma acestui Craciun, am inceput sa ascult hip hop. (acum vin reactiile de genul "vaaaaaaaai cataaaaaaa!"). Si sa stiti ca imi place. Intr-un fel niciodata nu m-a deranjat genul asta de muzica deoarece am mai trecut prin faze hip-hoapice, dar acum m-a palit putin mai tare. Aceasta noua orientare a mea se datoreaza modelului nostru national crestin. Ei? Nu v-ati prins? Nu ma, nu e Becali; si nici Vadim. Hai, stiu ca te gandesti la el, dar te amuza prea tare gandul ca ai putea avea dreptate.
Vorbim despre magnificul, talentatul, sensibilul, celebrul...Stefaaaaaaaaaan Hruscaaa!!!
Hm? Pe asta ai prevazut-o? Poate ca da, poate ca nu. Ideea este ca pe mine Craciunul asta, personajul in cauza efectiv m-a scos din minti.
Problema in sine isi are originile inca din copilaria mea cea verde si frumoasa, cand asteptam cu frica intrebarea invatatoarei dinaintea serbarii de Craciun "Ei, copii, cine aduce anul asta caseta cu Hrusca sa punem colinde la inceput si la sfarsit?" Si ceea ce mi se parea de o imbecilitate notorie era ca de fiecare data se gasea cate un tampit lingau sa duca o caseta cu Hrusca! Si mai dragut era ca pentru serbare, noi repetam colindele dupa caseta (adica magnificul, talentatul, sensibilul..etc canta, iar noi ne holbam ca porcu` la schiuri la casetofonu` ala), iar invatatoarei noastre i se parea ca o cantare mai angelica decat a noastra nu gasesti nicaieri. Ce sa mai pui, ca la sfarsitul serbarii, tanti invatatoarea multumea din suflet familiei care s-a sacrificat si a renuntat la caseta cu magnificul, talentatul..etc pentru cateva ore.
Apoi vin vizitele de Craciun unde pe langa discutiile(mai mult tipetele) oamenilor care se bucurau din plin de magia sarbatorilor, se gasea de fiecare data unu` care sa-ntrebe. "Mai, da niste Hrusca nu pui si tu?"
Anul acesta am fost cu colindul alaturi de cativa prieteni la mai multe persoane. Imi dati voie sa jur ca in 90% din locurile in care am colindat, rasunau macar doua boxe de minunatul "Leru-i ler?"
Si ca tot veni vorba... Ce-i frate "Leru`" asta? Ca eu am sa mor proasta si n-am sa stiu in veci si-n pururi ce-a fost ala "ler". Pe bune acum. E frustrant. Urmaream odata un stand up comedy, si spunea tipul respectiv ca romanul e atat de prost, incat inghite toate rahaturile astea fara a se intreba daca nu cumva a trecut data expirarii; si ca acest element, LERUL, ar putea fi absolut orice, iar noi am crede si am cumpara cat mai mult ler ca sa avem in casa de sarbatori. Ca doar na, "leru`i ler!". M-am gandit ca noi, ca niste cetateni model ce suntem, ar trebui sa il convingem pe nenea Hrusca sa-si breveteze inventia, odata ce gaseste un obiect definitoriu pentru acest element.
Voi va dati seama ca acest magnific, talentat..etc are succes doar de Craciun? Ca in restul anului nu-l baga nimeni in seama? Oare care-o fi tactica de marketing? Aceeasi ca la Fuego? Ca nici el nu e departe cu "Impodobeste mama (si aici imi place mai mult varianta celor de la Fara Zahar)gardu`." Ma gandesc ca oamenii astia, muncesc de sarbatori de-si dau duhul, (de sarbatori e impropriu spus caci, concertele de Craciun incep de prin octombrie) si apoi tot anul huzuresc. De fapt nu. Sunt rea. Ei tot anul repeta colinde. Aceleasi. Aceleasi de acum 50 de ani. SI CUM PUII MEI SA NU TE SATURI?


Mai jos, colindul meu preferat. Respect Ada Milea!



Ada Milea - Colind
Asculta mai multe audio Muzica